Cel mai sexy cuplu din muzica populară. Culiță și Carmen au cucerit publicul cu iubirea lor! Ea crede că e însărcinată

Cel mai sexy cuplu din muzica populară. Culiță și Carmen au cucerit publicul cu iubirea lor! Ea crede că e însărcinată

Au cucerit o țară întreagă cu iubirea şi vocea lor. Culiță Sterp şi Carmen de la Sălciua, căci despre ei este vorba, au milioane de vizualizări pe Youtube, iar piesele lor de dragoste şi de muzică populară fac furori la petrecerile unde sunt invitați

A cerut-o de soție după 4 luni de relație, în fața a 300 de invitați

Pentru cei romantici din fire, cuplul de artiști este o sursă reală de inspirație. Încă de când s-au văzut pentru prima oară și-au dat seama că sunt suflete pereche și la doar patru luni de când au început relația, Culiță i-a pus fetei inelul pe deget! „De Ziua Îndrăgostiților eram la un eveniment în Arad. Când s-a oprit formația, a apărut el pe scenă și în fața a 300 de oameni m-a cerut în căsătorie! A fost un moment foarte emoționant, chiar și cei din public au fost mișcați până la lacrimi!”, a povestit Carmen.

S-a apucat de cântat pentru ea

Culiță nu ar fi avut curajul să urce pe scenă și să cânte dacă nu era soția lui, Carmen, care să-i dea un imbold: „I-am zis «stai să îți cânt ceva, că tu cânți pentru toți, dar tie cine îți cântă?» Când m-a auzit a fost uimită! Până atunci eu cântam doar de plăcere, nu era o meserie, dar ea a crezut în mine și m-a ambiționat să îmi folosesc talentul. Am mers la canto un an și după ce m-am simtit pregătit, am făcut prima melodie împreună. Acum avem evenimente până în 2019 câte trei, patru zile pe săptămână, câteodată de joi până duminică, iar în august avem în fiecare zi”, ne-a declarat mândru, artistul.

Nuntă de vis cu 500 de invitați

Carmen a fost năucitoare în ziua nunții, purtând o rochie transparentă pe alocuri, care a sucit gâturile tuturor celor prezenți. Încă din ziua nunții au decis că vor o familie numeroasă, iar în prezent artista crede că ar putea fi gravidă. Momentan e prea devreme pentru testul de sarcină, însă ea spune că se simte ciudat. Ciuliță Sterp așteaptă cu nerăbdare rezultatul: „Îmi doresc să avem cel puțin 4 copii! Noi suntem patru frați, mama are 12 frați, tata șase, deci provin dintr-o familie numeroasă, așa că îmi doresc la fel! Când eram mici și veneam toți patru de la școală, nu era bucurie mai mare pentru mama ca atunci când ne vedea împreună la masă”, a povestit Culiță cu emoție despre una dintre cele mai frumoase amintiri ale lui.

Ne puteți urmări și pe Google News