Antreprenoriatul Românesc. Dezbatere privind politicile economice actuale

Antreprenoriatul Românesc. Dezbatere privind politicile economice actuale

Astăzi, a avut loc Conferinţa Capital cu tema Antreprenoriatul Românesc. Invitaţi de marcă au fost Viorel Ştefan, ministrul Finanţelor Publice, Alexandru Petrescu, ministrul Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat şi Marius Ghenea, om de afaceri.

„Dezbaterea organizată de revista Capital este necesară pentru cei care au ceva de spus despre politicile publice.  În acest context vreau să vorbesc despre lucruri optimiste. România are în prezent cea mai mare creştere din Ununea Europeană. Dar trebuie să ne uităm atent la motoarele acestei creşteri. Despre programul de guvernare s-a vorbit în special despre o componenteă care vizează relazare ficală. Dar el are şi o componentă care vizează echilibrarea sau chiar schimbarea acestor motoare. Sunt şi măsuri dureroase acolo. Reforme structurale. Statul poate determina aceste modificări doar prin măsuri legislative. E vorba de măsuri care vor determina modificări structurale şi în mediul concurenţial. Cu efecte pe productivitate, îmbunătăţirea veniturilor, ş.a.m.d”, a declarat Viorel Ştefan, ministrul Finanţelor Publice.

Indiferent de ceea ce se întâmplă, dacă apar mici bucle de instabilitate economică de exemplu, nimic nu trebuie să stea în calea dezvoltării economice, ”este esenţial să mergem sa înainte”, a declarat Alexandru Petrescu, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, la conferinţa Capital.

”Aş vrea să trec prin câteva linii de acţiune pe care Ministerul le are. Și este esenţial ca aceste linii sa ajungă la destinaţie. Aş începe cu Legea Prevenţiei. Cred că majoritatea agenţilor sunt oameni buni, însă cadrul în care ei acţionează este unul care îi împinge să fie mai puţin prietenoşi”, a punctat oficialul.

În ceea ce priveşte ajutoarele de stat, oficialul a pus că a fost introdus un memorandum pentru a califica şi industrii din zona celor creative, inclusiv industria cinematografică, cu atât mai mult cu cât ţările vecine sunt mult mai dezvoltate din acest punt de vedere. 

În ceea ce priveşte luarea de poziţie a cunoscutului om de afaceri Marius Ghenea, el a declarat, în cadrul conferinţei Capital, că eliminarea formularului 088 a fost o măsură excelentă. Mai mult, în condiţiile formularului 088, care condiţiona obţinerea codului de studiile superioare, nici Bill Gates nici Steve Jobs nu ar fi obşinut codul de TVA.

"Scoaterea formularului 088 a fost o măsură radicală dar excelentă. Codul de TVA depindea de studii. Respectiv trebuia să fii absolvent de facultate ca să obţii codul de TVA. În aceste condiţii nici Steve Jobs nici Bill Gates nu ar fi obţinut cod de TVA în România. TVA nu e un privilegiu, e o necesitate", a spus Marius Ghenea.