Talibanii, întâlnire cu omul lui Putin. Cerere specială pentru SUA

Talibanii, întâlnire cu omul lui Putin. Cerere specială pentru SUA

Ministerul Afacerilor Externe rus a anunțat sâmbătă că pledează pentru o relansare a negocierilor între SUA și talibani, primind la Moscova o delegație a talibanilor.

„Partea rusă a subliniat necesitatea relansării negocierilor dintre Statele Unite şi mişcarea talibanilor”, a asigurat un purtător de cuvânt al ministerului, citat de agenţia publică de presă RIA Novosti.

„La rândul lor, a adăugat purtătorul de cuvânt, talibanii şi-au confirmat dorinţa de a continua dialogul cu Washingtonul”.

RIA Novosti nu a precizat data întâlnirii cu talibanii la care a participat reprezentantul special al preşedintelui rus pentru Afganistan Zamir Kabulov.

Declaraţiile intervin după ce Donald Trump a anunţat săptămâna trecută că a rupt negocierile cu mişcarea talibanilor privind o retragere treptată a forţelor americane. Declaraţiile lui Donald Trump au intervenit după un nou atentat mortal în care a fost ucis şi un soldat american la Kabul.

Statele Unite sunt prezente militar în Afganistan din 2001, când i-au înlăturat pe talibanii atunci la putere, denunţând prezenţa Al Qaida pe teritoriul lor.

În prezent, aproximativ 13.000 de soldaţi americani sunt staţionaţi în Afganistan.

Acordul care era negociat cu talibanii viza să reducă progresiv acest număr în schimbul garanţiilor talibanilor împotriva terorismului, unei "reduceri a violenţei" şi deschiderii de negocieri de pace directe cu autorităţile de la Kabul, până acum refuzate de insurgenţi.

Rusia, care încearcă să influenţeze negocierile de pace în Afganistan, a organizat la rândul ei două întâlniri la Moscova de la începutul anului între reprezentanţi talibani şi responsabili politici afgani. Dar acestea s-au încheiat fără un progres vizibil, potrivit Agepres.

Ne puteți urmări și pe Google News