Dosarul 9/11 la „majorat”. Audieri cruciale: Organizatorul atacului terorist

Dosarul 9/11 la „majorat”. Audieri cruciale: Organizatorul atacului terorist

Presupusul organizator al atacurilor de la 11 septembrie 2001 şi alţi patru bărbaţi care ar fi avut roluri cheie în acţiunile de deturnare a avioanelor de pasageri se reiau luni la Guantanamo Bay.

Audierile, considerate cruciale, vin cu doar câteva zile înainte ca SUA să organizeze ceremonii memoriale pentru cele aproape 3.000 de persoane ucise în atacurile comise de al-Qaida în urmă cu 18 ani, precizează DPA, preluată de Agerpres.

Khalid Shaikh Mohammed, cetăţean pakistanez, este acuzat că a fost organizatorul şi că a avut o poziţie de top în cadrul reţelei operative a al-Qaida. El se află în arestul SUA din 2003 şi a fost transferat la închisoarea Guantanamo Bay în 2006.

Mohammed, care a mărturisit că a fost implicat în capturarea şi uciderea jurnalistului Daniel Pearl de la Wall Street Journal, a fost supus unor torturi intense şi de 183 de ori procedurii de simulare a înecului. Avocaţii apărării susţin că orice mărturisiri sau alte materiale ar trebuie invalidate din cauza torturii şi că foarte probabil vor cere ca întregul proces să fie anulat.

Audierile vin la câteva săptămâni după ce colonelul Shane Cohen, judecătorul care supervizează tribunalul militar, a stabilit data procesului pentru ianuarie 2021. Selecţia juraţilor pentru proces probabil nu va începe mai devreme de mijlocul lui 2020.

Tribunalul care se ocupă de cazul celor cinci inculpaţi este un hibrid între sistemul de justiţie federal şi sistemul de justiţie militar, rezultat al reformelor aplicate de când acest centru din Cuba a devenit o închisoare pentru persoanele capturate în cadrul aşa-numitului „Război împotriva terorii”.

Mai sunt încă circa 40 de prizonieri în centrul de detenţie, majoritatea fiind ţinuţi în arest pe termen nedefinit. Prin centru au trecut peste 780 de persoane de-a lungul anilor.