Tragedie în sportul mondial. ”Perla Neagră” a murit
- Georgeta Petrovici
- 7 septembrie 2019, 08:52
Șoc în lumea sportului. Legenda rugby-ului mondial, primul jucător de culoare din naţionala de rugby a Africii de Sud, care a antrenat și echipa Timișoara Saracens în ultimii ani, a murit prematur.
Rugbiștii din toată lumea sunt în lacrimi. Celebrul Chester Wiliiams a făcut un atac de cord și a decedat la numai 49 de ani, conform sarugbymag.co.za. Cel mai probabil, fostul mare sportiv ar fi suferit un atac de cord.
Moartea lui Williams vine la doar două luni de la decesul unei alte foste glorii de la CM 95, James Small. Reacțiile la cumplita veste sunt emoționante.
”Nu există cuvinte!!!! My champ!!! Nu pot să cred!!!”, a scris Dan Dinu, fostul finanţator al rugniștilor bănăţeni, cel care nu doar că l-a adus pe tehnicianul de culoare echipei, dar care era legat de acesta acesta printr-o prietenie deosebită.
”Este o veste groaznică. Chessie, FOARTE MULT din ceea ce am realizat în cariera mea îţi datorez. Ai atins mii de vieţi şi inspirat milioane. Cele mai sincere condonleanţe Mariei şi copiilor ei, familiei şi prietenilor. Odineştete-n pace Legend-o”, a scris Danie de Villiers, pe pagina sa de Facebook, actualul tehnician al naţionalei de rugby în 7 şi, la rândul său, fost „principal” la „sarazini”.
Chester Williams, ”Perla Neagră”
Chester Williams a a fost singurul jucător de culoare din naţionala Africii de Sud, „Springboks”, echipă care, datorită lui, a câștigat Cupa Mondială din 1995.
Chester Mornay Williams a fost numit de atunci ”Perla Neagră”, și a devenit un simbol. El a fost considerat liantul dintre ”Springboks” şi preşedintele Nelson Mandela într-un moment în care ţara purta încă urmele apartheid-ului.
Chester Williams a evoluat pentru naţionala ţării lui între 1993-2000, bifând 27 de prezenţe şi înscriind 70 puncte. În 1995 a scris istorie politică, dar meciul său de referinţă a fost ”sfertul” cu Samoa, în care a reușit patru eseuri.
Williams şi-a început cariera de antrenor în anul 2001, în ţara sa natală.
A scris o carte și a jucat într-un film de Clint Eastwood
În 2002, și-a publicat autobiografia, sub numele ”Chester”. Un an mai târziu a fost aproape de lovitura vieţii, fiind pe lista posibililor succesori la cârma naţionalei "Springboks", după demisia lui Rudolph Straeuli. Postul l-a preluat însă Jake White, iar după plecarea acestuia, în 2008, Chester a fost iar printre candidaţi, dar a ratat în fața lui Peter de Villiers.
Era însă în continuare o legendă vie, astfel că legenda a fost invitată să își joace propriul rol în ”Invictus”, un film regizat de Clint Eastwood, în 2009. Este vorba de o dramă biografică care relatează viața lui Nelson Mandela care, convins că albii și negrii pot vorbi ”limba comună” a sportului, s-a asociat, în 1995 la Chester Williams, liderul echipei sud-africane de rugby care a cucerit Cupa Mondială din 1995.
Rugbistul și-a jucat exemplar propriul rol în film, potrivit criticilor, apărând astfel în compania unor nume celebre de la Hollywood, precum laureaţii cu Oscar Morgan Freeman ("Million Dollar Baby," "The Dark Knight") şi Matt Damon ("Good Will Hunting," seria "Bourne" ).
Williams a pus rugby-ul timioșorean pe hartă
În ultimul deceniu, vreme de câțiva ani, a fost tehnicianul echipei Timișoara Saracens, pe care a reușit să o ducă pe culmi nesperate.
I-a pregătit pe timișoreni în perioada 2012-2013, câştigând două titluri naţionale, după care a revenit în 2017, până la finele sezonului, ca director tehnic. Din nou a adus echipei un titlu național. Williams a mai fost implicat în rugby-ul românesc în stafful celor de la Dinamo, înainte de experiența timișoreană însă.
Williams, a fost student la Universitatea de Vest din Timişoara şi a devenit cetăţean de onoare al oraşului de pe Bega.
Fotografii: Adrian Pîclișan