Dezastrul din Educație! Sălile de clasă, reparate de părinți

Dezastrul din Educație! Sălile de clasă, reparate de părinți

Sălile de clasă de la Liceul de Muzică din Cluj Napoca sunt reparate de părinții elevilor care studiază aici, asta deși Primăria se laudă că a alocat 40.000 de euro pentru aceste tipuri de lucrări.

La Liceul de Muzică Sigismund Toduță din Cluj Napoca, părinții unor elevi de clasa a cincea au fost puși, subtil, să repare sala de clasă, în care vor învăța micuții. Copiii au fost mutați într-o clasă de la etajul trei, care este ”distrusă”, și li s-a cerut lor să o refacă, inclusiv schimbarea caloriferelor.

”Dirigintele s-a prezentat la clasa si a spus: ”Astea-s condițiile!”. Va dați seama că totul este subtil, nimic direct verbal. Cert este ca suntem într-un colegiu cu prestigiu, în mijlocul Clujului. Nu se poate ca miercuri, 4 septembrie, să fim anunțați ca trebuie să tencuim, zugrăvim și să schimbăm caloriferele. Au renovat clădirea pe partea interioară a curții și unele coridoare , dar cine a distrus de-a lungul anilor nu știu, doar nu s-a distrus așa într-un an scolar”, susține un părinte. Peste toate aceste probleme, nici instalația electrică nu este una foarte bună, părinții fiind anunțați că trebuie să o repare, asta după ce anul trecut s-a aprins. Pentru ca elevii să intre luni, 9 septembrie, într-o sală curată, părinții clasei a cincea C, etajul trei, clădirea B, sala B17, s-au pus pe treabă și în câteva zile vor face ceea ce trebuia să facă statul.

Directoarea școlii, Dr. Hilda Elisabeta Iacob, a răspuns la telefon după ședința de pregătirea anului școlar, dar când a auzit întrebările a spus că este ocupată și că trebuie să reintre în ședință. ”Nu i-a pus nimeni pe părinți să muncească. Nu este adevărat”, a spus directoarea, în ciuda pozelor trimise de părinți.

Reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca, cea care trebuie să aloce fonduri pentru reparații unităților de învățâmânt, au precizat că vor verifica ce s-a făcut cu banii alocați, dar că cei din conducere pot decide ce fac cu banii. ”La Colegiul de Muzica S. Toduță a fost alocată suma de 173.870 lei, pentru: Lucrări de reparații și întreținere: igienizări interioare, înlocuit tâmplării, reparații acoperișuri, hidroizolații, fațade, reparații la grupuri sanitare, instalații sanitare, electrice, reparații pardoseli”, precizează municipalitatea.

Ne puteți urmări și pe Google News