S-a reluat procesul lui Hosni Mubarak. Fostul lider egiptean, adus pe targă
- Luciana Pop
- 28 decembrie 2011, 19:24
Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak, al cărui proces va fi reluat astăzi, în apropiere de Cairo, a fost adus la tribunal cu o ambulanţă. El a fost transportat în sala de judecată pe o targă, acoperit de o pătură. Procesul său, care a început în august, fusese suspendat timp de trei luni
În vârstă de 83 de ani, Mubarak este judecat pentru că a ordonat uciderea a circa 850 de oameni în timpul revoltelor din Egipt, care au culminat, în februarie, la îndepărtarea sa de la putere. Dacă va fi găsit vinovat, Mubarak riscă pedepsa cu moartea. Fostul lider de la Cairo a fost internat, în ultimele luni, într-un spital militar de lângă Cairo, relatează "Le Figaro".
În acelaşi proces sunt judecaţi şi fostul ministru de interne Habib al-Adli, şase foşti consilieri ai săi, dar şi fiii lui Mubarak, Alaa şi Gamal, acuzaţi, la fel ca tatăl lor, şi de corupţie.
Autorităţile au impus măsuri stricte de securitate, peste 5.000 de militari şi poliţişti fiind masaţi în şi în afara sălii de judecată. La şedinţele precedente, s-au înregistrat ciocniri între susţinătorii şi opozanţii lui Mubarak, soldate cu răniri şi arestări.