Cum se certau pe şpagă "Ursuleţu'" - primarul din Snagov şi omologul din Jilava
- Cristian Şt. Vasilcoiu
- 27 decembrie 2011, 18:32
Potrivit referatului DNA, prin care s-a solicitat arestarea primarilor din Snagov şi Jilava, cei doi se certau pe banii denunţătorului Florian Puiu. În dosar este vehiculat şi numele preşedintelui CJ Ilfov, Cristache Rădulescu.
Ursuleţu' - era numele de cod al primarului Snagovului, Apostol Muşat, reiese din convorbirile telefonice interceptate de procurorii DNA. De fapt, Apostol Muşat a fost cel care s-a oferit să-i ajute pe Florian Puiu şi Cristian Stoian - denunţătorii - să alipească terenurile deţinute în Jilava, care însumau 23,8 hectare. L-a contactat, în acest sens, pe primarul Jilavei, Adrian Mladin, dar şi pe vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Gigi Roman, de asemenea arestat.
Florian Puiu i-a spus lui Apostol Muşat că o societate comercială oferă 4,5 milioane de euro, dacă terenurile sunt alipite şi intabulate. Iniţial, ei au convenit ca şpaga să fie de 1,1 milioane euro, urmând ca primarii să ia câte 500.000 de euro, iar vicepreşedintele CJ Ilfov - 100.000.
Numai că, pretenţiile lui Ion Scaeţeanu, intermediarul primarului din Snagov, au crescut la 2,5 milioane de euro, fiind întocmit şi un act notarial, în acest sens. Motiv pentru care Muşat şi Scaeţeanu s-au şi certat. Context în care, Mladin a solicitat să fie întocmite acte şi pe numele finului său, Ovidiu Szasz, pentru cei 500.000 de euro conveniţi iniţial. Denunţătorul a început să i se plângă lui Mladin că Muşat a ridicat preţul:
Adrian Mladin: "Tu nu înţelegi că tu eşti o gâscă acuma, nu te supăra că-ţi spun, tu pentru ei eşti o gâscă pe care au pus mâna şi o jumoale cât pot de mult, ai înţeles!?". (...) Florian Puiu: "Ajunge! Păi, cât să mai ducă fraieru'?! Nu mai poa' să ducă fraieru'! Suficient! Nu mai pot! Am vorbit şi cu nea Muşat, am vorbit cu toată lumea".
Un senator, implicat şi el în scandal
Lovitura de graţie a venit în momentul în care societatea comercială care urma să cumpere terenul i-a anunţat că nu mai poate oferi cei 4,5 milioane de euro pe terenul în discuţie, ci cam jumătate. Adică mai puţin decât şpaga deja promisă de Florian Puiu.
În dosar este vehiculat şi numele preşedintelui Consiliului Judeţean Ilfov, Cristache Rădulescu, iar cei implicaţi vorbesc şi despre un senator, deschis să ajute, dar nu-i menţionează numele.
Şefa Oficiului de Cadastru Ilfov, Ruxandra Ghiba, este, de asemenea învinuită, ea fiind contactată de vicepreşedintele CJ, Gigi Roman, să rezolve documentaţia terenului. CITIŢI ŞI:
- Harta miliardarilor din Snagov şi primul primar judecat în Ajun
- Remus Truică şi Sorin Roşca Stănescu au "secat" Lacul Snagov
- DNA colindă la Snagov, în colonia bogaţilor: "Primiţi cu procurorii?"
- Primarul Snagovului îi ameninţă pe cei pe care i-a ajutat: "Dau în gât câte 20 pe zi"
- MITĂ DE 3,1 MILIOANE DE EURO! Vicele CJ Ilfov şi primarii din Snagov şi Jilava, reţinuţi pentru corupţie