Greu de crezut, dar Inter-Regio 1896, unul dintre ex-acceleratele care leagă Oltenia de Capitală, fu ticsit luni dimineaţa, în a doua zi de Crăciun. Oltenii plecară, cu mic cu mare, cu căţel, purcel, şi damigenele de zaibăr, în vizită la rudele din Bucureşti. Sau mini reportaj de Craciun din România reală.

Luni, 26 decembrie, ora 06,45, Gara Craiova. Intrarea principală în recent renovata clădire este păzită de doi dulăi comunitari. Nu, nu-s sculptaţi în piatră. Sunt la propriu. Vrei sa intri, ar fi bine sa ai macar ceva biscuiţi la îndemână, altfel e riscant. Să nu încerci cu pâine, că nu ţine sau cel puţin nu astăzi, căci până şi comunitarii s-au înfruptat din carne de porc. Aşadar, desertul ar fi recomandat.

Înăuntru - un frig de crapă până şi... tabelele electronice de afişaj soriri/plecări. Dar pe fundal, în difuzoare, colinde "americăneşti", care în traducere, ar suna cam aşa: "Ştii că-s sărbători, când eşti acasă, la căldură, înconjurat de rude şi prieteni!". Cum gara nu-i acasă şi nici călătorii nu-s însoţiţi de rude care să-şi ia rămas bun, că doar nu pleacă în armată, iar afară e încă negură şi înăuntru tot frig, e de apreciat intenţia.

Căci intenţia contează, iar CFR-iştii, pe lângă faptul că au pus colinde, au blocat şi senzorii uşilor glisante, astfel încât acestea să nu se mai tot deschidă, iar în gară să pătrundă şi mai mult frig. N-au anticipat, însă, că un june va încerca, cu toţi tricepşii din dotare, să le deschidă oricum. Ca fapt divers, a şi reuşit, dar, pentru a vedea partea bună a lucrurilor, că doar e a doua zi de Crăciun, măcar angajaţii gării vor avea de lucru, după sărbători. Să le repare, evident.

Trenul soseşte şi nu prea. Trei casieriţe în tură, dar două în pauză de povestiri, iar cealaltă asaltată de cei câţiva clienţi nervos de somnoroşi. - Unu' la clasa a II-a, la primul tren de Bucureşti. Are întârziere? - N-aveţi schimbat? N-am să vă dau rest! Mergeţi la ziare! - E-nchis! Daţi-mi cât aveţi! - Până şi ăştia au liber! Nu, n-are întârziere, vine acuşi!

Intră în scenă colindătorii. De toate vârstele, între 4 şi 64 de ani, dar de o singură etnie. Nu spunem care, c-ar fi discriminare. Cerşetorii, de fapt, că nu ştiu nicio colindă. Ştiu doar să te tragă de mânecă, dacă ai nesimţirea să nu fii atent, şi să-ţi comunice sec: "Dai, bă, dai? Dai şi tu bani? Dai bani? Dă, bă, bani!". Dar, ca să privim din nou, precum spuneam, partea plină a paharului, că doar e sărbătoare, au şi ei dreptate. De ce să mai înveţe colinde, când acestea urlă în difuzoarele gării!?

Numai poliţiştii lipsesc, încă, din peisaj. Ce zic eu aici!? Tocmai au apărut, dar nu au vreo intenţie în a deranja "colindătorii". Ar fi şi păcat, mai ales că e a doua zi de Crăciun. Şi pleacă repede, poliţiştii nu cerşetorii, după un rond rapid, către birourile lor călduroase.

Aoleou, ne luarăm cu vorba şi se făcu 07,20. Parcă văd că deja veni trenu'. Da' de unde. Nici urmă de tren. Nici măcar luminile nu i se zăresc, în depărtare. Odată reveniţi în gară aflăm de pe panouri că are întârziere. Ah, doar 10 minute, haideţi că nu este cine ştie ce tragedie. Între timp, se umplu gara de olteni, colindele urlă-n difuzoare şi parcă nici nu mai e atât de frig. Forfotă mare, bagaje peste damigene, copii, tineri, bătrâni, ce să mai, pe chipurile tuturor se citeşte… somnul. Dar şi entuziasmul. Merg la Bucureşti, în vizită, la rude. Au şi vin, şi ţuică, şi sarmale, şi trandafiri (cârnaţi de porc - n.r.), de toate.

Colindele se întrerup brusc, pentru ca, prin difuzoare, să se audă: "Trenul Inter-Regio 1896, din direcţia Târgu-Jiu, Turceni, Filiaşi, Craiova, către Caracal, Drăgăneşti-Olt, Roşiorii de Vede, Videle, Bucureşti Nord soseşte în gară (ah, ce bine - n.r.) cu 30 de minute întârziere!". "Ptiuuu" - se aude, la unison, din toată gara. De apreciat faptul că angajetele CFR au învăţat să fie optimiste, măcar în zi de sărbătoare. Şcoală de PR (Public Relations), nu glumă: trenul nu are întârziere, ci soseşte, dar peste 30 de minute. De ce n-are trenu' cuier? Într-un sfârşit apare şi acceleratul de la Târgu-Jiu, iar aventura abia de-aici începe. Oltenii dau buluc, se înghesuie, dau din coate, împing, îşi fac loc, iar, într-un final, chiar încap cu toţii în trenul de Bucureşti. Cine să fi crezut!?

O doamnă în vârstă îi face neciopliţi, apoi continuă cu voce tare: "Mă duc la clasa-ntâi, şi-aşa n-am bilet. Stau relaxată, căldură şi mă costă şi mai puţin, cu naşu', decât pe voi biletu'!".

Apoi începe clasica ceartă pe locuri. "Aveţi bilet aici? Da, am! Şi eu tot aici!". De regulă, unul dintre ei a încurcat vagonul, nu locul. Tot de regulă acela care întreabă şi care este cel mai tare în gură. Şi tot de regulă, pensionarii convinşi că tinerii din ziua de azi nu mai au pic de respect. Şi, totuşi, unii chiar nu au. O doamnă la vreo 30 de ani, spre exemplu, bine făcută şi însoţită de fiică, justifică, fără s-o întrebe nimeni, de ce ocupă trei şi nici măcar două locuri: "Ce, copiii de cinci ani n-are loc? Io ştiu că legea zice că are loc, chiar dacă n-are bilet! Aşa zice la lege!". Apare naşul să pună capăt certei. Îi spune că ar fi trebuit să-i cumpere jumătate de bilet fiicei, care numai cinci ani nu are, dar mă rog. Nimic. Mai că naşul nu scapă viu, căci, pensionarii, îl iau şi ei la rost. "De ce n-are trenu' asta cuier, agăţători pentru haine? Noi unde ne punem hainele!? Şi de ce are aşa puţin loc pentru bagaje?".

Până-şi aşează oltenii bagajele şi hainele, trenul aproape că ajunge la Caracal. Şi cum de aici urcă alţi călători, povestea se repetă. Şi tot aşa la Drăgăneşti-Olt, Roşiorii de Vede şi Videle. Când, într-un final şi cu cine mai ştie câtă întârziere, trenul se apropie de Bucureşti, oltenii încep să sune: "Alooo, mă, Gicule, mă auzi, mă!? Mă, să vii să mă iei din gară, mă, că am bagaje multe! Da, mă, normal c-am şi zaibăr, şi ţuică, da!". CITIŢI ŞI:

• Reportaj din trenul care traversează Oltenia