MITĂ DE 3,1 MILIOANE DE EURO! Vicele CJ Ilfov şi primarii din Snagov şi Jilava, reţinuţi pentru corupţie

MITĂ DE 3,1 MILIOANE DE EURO! Vicele CJ Ilfov şi primarii din Snagov şi Jilava, reţinuţi pentru corupţie

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Gheorghe Roman, primarul comunei ilfovene Jilava, Adrian Mladin şi cel al Snagovului, Apostol Muşat, au fost reţinuţi azi de procurorii DNA, pentru 24 de ore, fiind acuzaţi de luare de mită şi de trafic de influenţă. Mita dată în total este de 3,1 milioane de euro.

Şapte persoane, printre care vicepreşedintele CJ Ilfov, Gheorghe Roman, primarii din Snagov şi Jilava, Apostol Muşat, respectiv Adrian Mladin, finul acestuia din urmă, Ovidiu Szasz, dar şi doi notari publici urmează a fi prezentaţi Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă. Potrivit DNA, Adrian Mladin a cerut şi primit 500.000 de euro mită, pentru intabularea unui teren de 23,8 hectare în intravilanul comunei Jilava. Primarul Snagovului, intermediar al "afacerii", a cerut, la rându-i, 1,1 milioane euro, pentru ca, într-un final, pretenţiile să-i crească la 2,5 milioane euro. Pentru a se asigura că vor primi banii cei doi primari i-au cerut denunţătorului să încheie acte notariale din care să reiese, în fals, că s-a împrumutat de la ei, garantând cu terenuri. Actele au fost încheiate pe numele finului primarului din Jilava, Ovidiu Szasz şi pe cel al unui apropiat al primarului Snagovului, Ion Scaeţeanu. Notarii Eugenia Cuţaru şi Roxana Curpene au fost, de asemenea, reţinuţi de DNA. Vicepreşedintele Consiliului Judeeţan Ilfov, Gheorghe Roman, a primit, la rându-i, 100.000 de euro. DNA anunţă că cercetările, efectuate în colaborare cu Direcţia Generală Anticorupţie a MAI, se vor extinde şi la alte persoane. Potrivit surselor EVZ, primarii din Jilava şi Snagov au fost audiaţi ieri în legătură cu eliberarea, respectiv intermedierea, unui certificat de reconstituire a proprietăţii. Actul în sine ar fi fost eliberat de Adrian Mladin, iar cel care a intermediat operaţiunea a fost Apostol Muşat. Procurorii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită. Suma vehiculată este de ordinul a milioane de euro. Citiţi şi:

  • Remus Truică şi Sorin Roşca Stănescu au "secat" Lacul Snagov

Ne puteți urmări și pe Google News