B1 TV are, începând de azi, şi Bădin, şi Bichir
- Anca Simionescu
- 18 decembrie 2011, 23:37
Cei doi jurnalişti sunt prezentatorii unei noi emisiuni dedicate analizelor socio-politice.
Florian Bichir va fi, începând de astăzi, partenerul lui Andrei Bădin într-o nouă emisiune din grila postului B1TV. Potrivit celui dintâi, gazdele noii producţii sunt "doi jurnalişti bătrâni, care ştiu ce întrebări să pună". Emisiunea, difuzată între orele 19.00 şi 20.00, care intră sub egida ştirilor, va fi consacrată "analizelor socio-politice", conform declaraţiilor lui Bichir pentru EVZ, el precizând că subiectele discutate vor fi de actualitate. Garanţii, nu promisiuni În ceea ce priveşte colaborarea cu Bădin, Bichir povesteşte că ei se cunosc din 1990, că-şi fac vacanţele împreună şi că până şi copiii lor sunt prieteni, deci "după atâţia ani, ne cunoaştem şi ne înţelegem perfect". Cât despre viitorul noii producţii, despre care Bichir spune că este o alternativă la emisiunile de acest gen, jurnalistul este convins că va fi un succes. "Nu fac nicio promisiune, ci garantez că în două - trei luni va fi cea mai urmărită emisiune. Noi vom opera chirurgical, pertinent şi obiectiv analize la zi", susţine jurnalistul Florian Bichir. Este prima emisiune la care el va apărea constant. Versiunea colegului "Mă aştept să fie o colaborare foarte bună, mai ales că noi suntem şi prieteni. Iar, prin participarea organizată la emisiune, vreau să îl pregătesc pe Florian Bichir pentru un proiect pe cont propriu pe care îl va începe în televiziune", a detaliat Andrei Bădin pentru EVZ. "Noua emisiune se va desfăşura ca de obicei, cu doi prezentatori şi doi invitaţi din tabere opuse", precizează jurnalistul, care adaugă: "Noi încercăm să fim altceva decât emisiunile de pe piaţă, vrem să facem o dezbatere cu adevărat profesionistă, cu argumente, nu isterii", a adăugat Andrei Bădin. Cunoscut jurnalist, Florian Bichir a absolvit atât Facultatea de Filologie, cât şi Teologia. A intrat în presă în 1991. Din 1997 se mută la "Evenimentul zilei", unde a trecut de la reporter special, publicist comentator, senior editor până la editor coordonator al "Evenimentului zilei de duminică". A publicat mai multe cărţi. Din 2009, este editor coordonator la "Libertatea", iar în prezent scrie editoriale atât la "Evenimentul zilei", cât şi la "Libertatea". "Nu fac nicio promisiune, ci garantez că în două - trei luni va fi cea mai urmărită emisiune." FLORIAN BICHIR, moderator