Cine are cele mai mari şanse la "Vocea României"

Cine are cele mai mari şanse la "Vocea României"

Iuliana Puşchilă (16 ani) şi Ştefan Stan (34 de ani) sunt răsfăţaţii voturilor publicului şi nu au intrat niciodată la cântecul decisiv.

Preferatul românilor din echipa antrenată de Smiley a rupt inimile doamnelor în ultima ediţie live de la "Vocea României", show-ul de la Pro TV. Ştefan spune că este capabil de gesturi nebuneşti pentru femeia iubită. "S-a întâmplat acum mulţi ani de zile, când aveam vreo 20 de ani, o iubeam foarte tare şi aveam deja o relaţie de trei ani. Eu stăteam undeva în centru, iar ea la marginea oraşului. M-a sunat noaptea şi mi-a spus că nu poate să doarmă. M-am dus la unu noaptea din Piaţa Romană până în Rahova pe jos, pentru că nu aveam maşină şi nici bani de taxi. Am intrat în camera ei, am ţinut-o de mână până a adormit şi apoi m-am întors acasă. Tot pe jos! În general fac lucruri nebuneşti în ceea ce priveşte femeile", spune Ştefan. Cine este Ştefan Stan "Am terminat liceul, am început şi facultatea, am studiat Relaţii Economice Interna­ţionale, dar am renunţat, pentru a pleca în SUA. Am cunoscut în perioada respectivă pe cineva cu care am plecat acolo şi cu care m-am şi căsătorit. Căsnicia noastră a durat aproape trei ani, după ce avusesem o relaţie de cinci ani înainte. După divorţ, eu m-am întors în ţară. Copii nu am şi nici iubită, în momentul de faţă!", îşi începe povestea Ştefan Stan. Deşi îi plăcea să cânte de mic, iar peste Ocean a cântat pentru prima dată, în cafenele, familia nu l-a încurajat. Abia succesul de la "Vocea României" l-a determinat pe tatăl lui să-i accepte pasiunea. "După ultimul live, tatăl meu, care nu m-a susţinut niciodată în ceea ce priveşte muzica, m-a sunat, m-a felicitat şi mi-a spus că e alături de mine. E prima încurajare pe care o primesc din partea lui în ceea ce priveşte muzica!". <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/dLkMhXrueeY" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> "N-aş putea spune dacă sunt romantic, dar sunt dispus să fac orice pentru femeia pe care o iubesc!" ŞTEFAN STAN, concurent la "Vocea României" Iuliana a avut probleme cu profesorii Cea de-a doua răsfăţată a telespectatorilor este şi cea mai mică din competiţie: Iuliana Puşchilă. Elevă la un liceu din Constanţa, Iuliana a avut, la începutul show-ului, probleme cu profesorii. "Colegii mei din Constanţa au venit de fiecare dată, încă de la prima ediţie live. La început nu mi-au adus veşti tocmai bune din partea profesorilor, pentru că erau destul de reticenţi. Când au văzut însă cum evoluează lucrurile, şi-au dat seama că merit sprijinul lor, mi-au urat succes". Contactul tinerei cu lumea muzicală a constat în "câteva experienţe dezamăgitoare". "M-am referit la câteva concursuri la care am participat, la jurizarea de care am avut parte, la oamenii care făceau parte din juriu. Rezultatul acestor concursuri a fost o dezamăgire pentru mine". "Când au văzut însă cum evoluează lucrurile, profesorii şi-au dat seama că merit sprijinul lor." IULIANA PUŞCHILĂ, concurentă la "Vocea României" Citiţi şi:

  • Vezi care sunt cei opt semifinalişti de la "Vocea României"
  • VOCEA ROMÂNIEI. Iulian Canaf: "Sunt un mic menestrel"
  • La "Vocea României" a apărut o Adele autohtonă

Ne puteți urmări și pe Google News