Curs valutar: 4,3409 lei/euro. Moneda naţională se depreciază la începutul săptămânii
- Ana Bâtc ă
- 12 decembrie 2011, 13:16
Moneda naţională s-a depreciat în prima şedinţă de tranzacţionare a acestei săptămâni. Cursul oficial comunicat de Banca Naţională a României (BNR) este de 4,3409 lei/euro.
Vineri, cursul de schimb oficial era de 4,3397 lei/euro. A fost cea mai bună cotaţie a leului din ultimele cinci săptămâni.
Leul s-a depreciat şi faţă de dolarul american, de la un curs de 3,2452 lei/dolar vineri, până la o cotaţie de 3,2690 lei/dolar astăzi.
O depreciere uşoară a fost înregistrată astăzi şi în raport cu francul elveţian. Cursul anunţat astăzi de BNR este de 3,519 lei/franc, faţă de cel de vineri de 3,5136 lei/forint.
În schimb, leul a câştigat teren în faţa aurului. Gramul de aur a fost cotat, astăzi, la 176,7555 lei, faţă de cotaţia de vineri de 178,7785 lei.