Madonna la Super Bowl, o alegere sigură, dar nu foarte inspirată | VIDEO

Madonna la Super Bowl, o alegere sigură, dar nu foarte inspirată | VIDEO

Nu toată lumea este încântată de concertul pe care Madonna îl va susţine în pauza de la Super Bowl.

Cântăreaţa a reuşit să treacă mereu tri­­­umfător peste apariţia unei noi generaţii. Nimic nu pare să afecteze o bază solidă de fani pe care o are strânsă din anii '80. Totuşi, alegerea ei în calitate de cap de afiş la spectacolul din pauza finalei Campionatului de Fotbal American, Super Bowl, cel mai vizionat eve­­­­niment sportiv al anului în SUA, este contestată de mulţi comentatori care o considerată o alegere "sigură", dar nu foarte inspirată. Zvonurile conform cărora cântăreaţa ar fi cea care va cânta în pauza Super Bowl-ului au fost confirmate duminică seara, iar discuţiile în contradictoriu pe internet nu au întârziat să apară. Una dintre cele mai mari obiecţii a fost că un alt artist, mai în vogă, mai atrăgător pentru generaţia tânără, ar putea aduce un rating mai bun. Madonna, însă, rămâne vedeta pe care toată lumea vrea să o vadă. În acest context, comentarile unor critici pot fi considerate exagerate. Mike Golic, de la postul de radio ESPN, se întreba, de exemplu, când a lansat ultima dată Madonna ceva pentru a merita să fie luată în considerare. El părea să nu ştie că vedeta pregăteşte un alt album, pe care îl va lansa chiar anul viitor. Cântăreţii invitaţi la Super Bowl - generaţie îmbătrânită Golic a mai menţionat şi că nu a fost mulţumit nici de alţi mari artişti care au avut spectacol în anii trecuţi la Super Bowl: Paul McCartney, Prince, Rolling Stones, Tom Petty sau The Who. Reporterul sportiv Darren Rovell de la CNBS, pe de altă parte, a observat o tendinţă a oficialilor de a chema mari vedete care au o vârstă destul de înaintată, asta după incidentul vestimentar din 2004 în care Justin Timberlake a dezvelit un sân al lui Janet Jackson. "Incluzând-o şi pe Madonna, media de vârstă a celor care au cântat în timpul Super Bowl-ului este de 54,8 ani", a scris el pe Twitter. Janet Jackson şi Timberlake au avut parte de mai multă expunere decât ar fi vrut după incident şi au adus o amendă-record de 550.000 de dolari postului CBS. O organizaţie catolică, împotriva spectacolului Nu numai reporterii sportivi au o problemă cu Madonna, ci şi organizaţiile de catolici, una în mod special: Liga Catolică pentru Drepturile Religioase şi Civile. Problema lor este că evenimentul atrage milioane de oameni în faţa televizorului şi Madonna, prin spectacolul ei "provocator", ar ajunge la prea mulţi oameni. "Ciccone i-a insultat întotdeauna pe catolici", spune asociaţia în cauză, folosind numele de familie adevărat al cântăreţei pentru a-şi exprima îngrijorarea. Cel mai important moment din fotbalul american şi cel mai vizionat moment sportiv al anului pentru locuitorii din Statele Unite, la care cântăreaţa va fi prezentă, are loc anul viitor, pe 5 februarie la Stadionul Indianapolis Lucas Oil. Madonna pregăteşte un spectacol impresionant alături de o echipă a prestigioasei companii Cirque du Soleil.

REGIZORUL MADONNA Criticată şi de experţii în film

Noul film regizat de Madonna, "W.E.", care a avut premiera oficială în Statele Unite, dar a mai fost prezentat la festivaluri importante de film, precum cel din Veneţia, nu a fost deloc bine primit de critici. În Marea Britanie, deşi este fosta soţie a unui regizor respectat, Guy Ritchie, Madonna a întâmpinat altă problemă. Ea a fost huiduită pe covorul roşu. "W.E." spune povestea Regelui Edward al VIII-lea, care a renunţat la tron pentru a se putea căsători cu americanca divorţată Wallis Simpson. Conform "The Guardian", femeia este "umilită, făcută să pară o glumă" în filmul Madonnei. "The Hollywood Reporter" a fost mai indulgent, spunând că lungmetrajul este "plăcut ochilor şi urechilor, dar nu are suflet". Madonna este la a doua ei încercare de a regiza o peliculă. Chiar dacă actorii care au lucrat cu ea i-au lăudat atenţia pentru detalii, ea nu a reuşit să atragă criticii de partea ei. <iframe width="638" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/hbrh4OA-IYs" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News