Scandalul "Jean Monnet". Cum se simte profesorul la închisoare. Conducerea liceului a fost schimbată
- Ionu ţ Fantaziu
- 5 decembrie 2011, 09:32
După ce o elevă şi-a reclamat profesorul de sport că ar fi violat-o, iar alte două sunt anchetate pentru furt, un control efectuat la şcoala bucureşteană a scos la iveală un şir lung de nereguli.
Ministerul Educaţiei a suspendat conducerea liceului bucureştean "Jean Monnet". În urma scandalurilor în care au fost implicaţi mai mulţi elevi ai liceului, dar şi un profesor, ministerul, prin Corpul de Control, a făcut o anchetă care a scos la iveală mai multe nereguli. Transferuri În registrele şedinţelor Consiliului de Administraţie al şcolii au fost trecute alte persoane decât cele care au participat. Mai mult, şedinţele au fost validate chiar dacă era lipsă de cvorum. Ancheta mai arată şi că transferurile elevilor au fost aprobate în urma unor decizii aleatorii. Chiar şi dosarul elevei care a acuzat că a fost violată de profesorul de sport în timpul unei excursii la Predeal nu conţinea certificatul de analize medicale şi fişa individuală de observaţie. În cele trei luni de la începerea anului şcolar, eleva a strâns 45 de absenţe nemotivate şi nu a primit nicio sancţiune. Mai mult, potrivit anchetei, ar exista mai mulţi liceeni în aceeaşi situaţie. Directorii, interesaţi de "presiunea mass media" A fost criticată şi relaţia defectuasă pe care şcoala o are cu părinţii. Raportul concluzionează că s-a luat legătura cu ei doar atunci când a fost vorba de o situaţie extremă. Nereguli au fost şi în ceea ce priveşte cazul profesorului de sport Dan-Octavian Vişan.
Conducerea "Jean Monnet" i-a acceptat demisia, însă fără o perioadă de preaviz, "pentru a nu se crea o presiune mass media asupra liceului". "Când conducerea nu-şi face datoria, efectele sunt grave" "Controlul a arătat că relaţia nefirească dintre profesor şi elevă, indiferent de cât de emancipat este mediul de la «Jean Monnet », a fost şi rezultatul unor disfuncţionalităţi grave în conducerea liceului, precum şi gestionarea relaţiei părinte - şcoală. Atunci când conducerea şcolii nu îşi face datoria, efectele sunt grave", a declarat ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. În urma controlului, s-a luat decizia ca activitatea Liceului "Jean Monnet" să fie monitorizată timp de un an. Mercurialul scandalurilor
3 Noiembrie. O elevă reclamă că a fost violată într-o excursie de profesorul de sport. 4 Noiembrie. O liceeancă apare nud, alături de primarul Radu Mazăre, în Playboy. 1 Decembrie. Două eleve sunt acuzate că au furat, într-un club, un telefon şi o cameră foto. CE FACE PROFESORUL ÎN ÎNCHISOARE "E speriat şi cu psihicul la pământ" Profesorul de sport de la "Jean Monnet", Dan-Octavian Vişan, arestat preventiv pentru că a avut relaţii sexuale cu o elevă minoră, are un avocat celebru.
Apărătoarea Paula Iacob spune că a preluat cazul în urma unei rugăminţi pe care a făcut-o un prieten, "unul dintre marii economişti ai ţării". "Tânărul acesta nu poate fi ultimul derbedeu, să-şi termine viitorul aşa, dintr- o mică greşeală. Are o situaţie deosebită. În ultimul an de facultate, tatăl lui a murit de cancer şi au rămas doi copii şi o mamă care vinde lumânări într-o biserică, deci oameni necăjiţi", şi-a motivat avocata Iacob alegerea de a-l reprezenta în faţa instanţei pe fostul profesor de sport de la "Jean Monnet". A trecut jumătate din perioada de arest preventiv pe care au hotărât-o judecătorii Tribunalului Bucureşti. Avocata a spus câteva dintre ideile pe care va merge pentru a obţine eliberarea profesorului. "Ne aflăm clar în faţa unui caz în care nu e vorba de viol, nu poate fi vorba de o sancţiune atât de gravă. Apoi, nu sunt probe care să dovedească că, într-adevăr, el a ştiut că e minoră. Această domnişoară cu studii belgiene spunea că face ce vrea", precizează avocata. Profesorul Vişan ar fi speriat şi cu psihicul la pământ. "L-au vizitat colegii mei. Tatăl fetei i-a promis că va fi arestat şi aşa s-a întâmplat. Ce i s-a promis, i s-a întâmplat", a mai adăugat apărătoarea profesorului. Peste două săptămâni, Octavian Vişan va afla dacă va mai sta în închisoare. Procurorii vor veni cu argumente pentru a prelungi arestarea preventivă a acestuia. Citiţi şi:
- Elevii de la Jean Monnet, de partea directorilor demişi. Cum e atmosfera la liceul scandalurilor: "Inspectorii mişună în şcoală"
- Cazul Jean Monnet. Se pregăteşte o apărare puternică: Paula Iacob, noua avocată a profesorului
- Tatăl elevei îl ameninţă pe profesor. "Cu 20.000 de euro te fac mireasă în puşcărie"
- Misterul "violului" de la Jean Monnet, dezlegat: Oana, turnată tatălui de colege
- A fost orgie bahică, nu viol