SEX CU MINORI: Judecătorii întorc "dosarul Iuga" la Parchet

SEX CU MINORI: Judecătorii întorc "dosarul Iuga" la Parchet

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 2 au decis ca dosarul de proxenetism cu minori, în care este cercetat fostul director OTV Doru Iuga, să fie returnat procurorilor, pentru refacerea cercetărilor. Decizia poate fi contestată la Tribunal.

Instanţa a reţinut că nu a fost respectat dreptul la apărare al tuturor inculpaţilor din dosarul de proxenetism homosexual cu minori, dar şi că există inadverdenţe între probele prezentate. Astfel, judecătorii au dispus ca dosarul să fie returnat, pentru refacerea cercetărilor, Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti. Decizia nu este definitivă, ci poate fi atacată de procurori la Tribunalul Bucureşti.

Fostul director al OTV Doru Iuga, cetăţeanul german Klaus Zander şi alţi patru indivizi au fost trimişi în judecată în luna august pentru proxenetism sau sex cu minori. Inculpaţii sunt judecaţi în stare de arest preventiv.

Iuga a solicitat în repetate rânduri să fie judecat în stare de libertate, promiţând în faţa magistraţilor şi că va încerca să întreţină relaţii sexuale cu femei, pentru prima dată în viaţa sa, dacă cererea îi va fi aprobată.

Ne puteți urmări și pe Google News