Compania Nokia Siemens Networks (NSN) anunţă concedierea a 17.000 de angajaţi din fabricile pe care grupul le deţine la nivel mondial, pentru a reduce, cât mai mult cheltuielile. Finlandezii de la Nokia şi germanii de la Siemens au pus la punct un plan de restructurare a companiei care, până în 2013, îşi propune o economie cu cheltuielile de până la 1 miliard de euro.
Producătorul de telefoane mobile a stabilit că tăierile se vor face la nivelul costurilor de producţie şi la cele operaţionale. Astfel, din cei 74.000 de angajaţi vor rămâne 57.000.
Directorul executiv, Rajeev Suri, a declarat, într-un comunicat publicat pe site-ul companiei, că "măsurile sunt regretabile, dar necesare. Iar scopul nostru este de a le pune în aplicare responsabil, oferindu-ne întregul suport angajaţilor".
În documentul publicat astăzi nu se precizează şi din ce fabrici se vor face tăierile.
Imediat după anunţ, acţiunile celor de la Nokia Siemens Networks au câştigat 2,5% la Bursa din Helsinki, iar spre ora 13.00 scăzând la 1%.
Planul cu măsurile de criză luate de grupul NSN nu este o surpriză, acesta fiind anunţat încă din 13 iulie. Fondat în anul 2007, prin fuziunea companiilor Nokia (din Finlada) cu Siemens (Germania) s-a confruntat, încă de la început, cu efectele negative ale crizei financiare, iar pierderile au marcat scurta istorie a companiei.
La începutul acestei toamne, fabrica Nokia de la Jucu a fost închisă după numai doi ani de activitate. Cei aproape 2.000 de angajaţi vor primi câte trei salarii compensatorii, la care se mai poate adăuga câte un salariu pe an lucrat, în funcţie de vechime. Fabrica de la Cluj a fost deschisă în 2008, astfel că persoanele disponibilizate nu vor primi mai mult de şase salarii compensatorii. Imediat după anunţul închiderii fabricii din România, compania a anunţat că mai intenţionează să închidă şi punctele de lucru din Bonn, Germania şi Malvern din Statele Unite.
Nokia a precizat, în octombrie, că nu va închide fabricile din Salo (Finlanda), Komarom (Ungaria) şi Reynosa (Mexic). Este posibil ca mare parte a disponibilizaţilor să se regăsească printre angajaţii acestor puncte de lucru. CITIŢI ŞI:
- Joburi pentru şomerii de la Jucu
- Cum explică Nokia închiderea fabricii de la Jucu
- Fiscul a pus sechestru pe halele şi birourile Nokia de la Jucu
-
Muncitorii de la Nokia vor primi câte 1.000 de euro ca salarii compensatorii