Zotta s-a întors în Giuleşti: "Sunt fericit"
- Mugur Băile șteanu
- 23 noiembrie 2011, 14:31
Constantin Zotta a acceptat ieri oferta lui George Copos de a fi preşedintele Rapidului în următorii patru ani. Zotta a fost prezentat oficial astăzi.
"Sunt fericit că mă alfu în această poziţie, că am revenit la Rapid. Atunci când am primit oferta nu am stat pe gânduri şi am venit să continuu ce s-a început aici. Rapidul are un parcurs foarte bun şi sper ca la finalul stagiunii să câştigăm campionatul şi Cupa", a declarat Zotta, la conferinţa de presă de azi.
"Am pus o singură condiţie şi anume aceea ca domnul Copos să fie mereu lângă mine, lângă echipă, lângă jucători, iar răspunsul afirmativ al acestuia a venit imediat. Am regăsit o echipă care joacă extraordinar, am avut mari emoţii la meciul cu Gaz Metan, dar Pancu ne-a salvat. La cum joacă, nu cred că va fi vreo problemă să îi prelungim contractul", a mai spus noul preşedinte al "feroviarilor", care i-a luat locul lui Dinu Gheorghe, care şi-a dat demisia în urmă cu câteva săptămâni.