Cum se vede din spatele scenei show-ul "Românii au talent"
- Anca Simionescu
- 10 noiembrie 2011, 23:49
Sculptură în fructe, "Kalinka" interpretată la legume sau cel mai puternic copil din lume, printre surprize.
Dacă sezonul trecut au predominat cântăreţii şi dansatorii în pre selecţiile de la "Românii au talent" sezonul doi, show-ul ce va debuta în primăvară vom vedea sculptură în fructe, instrumentişti, celebra "Kalinka" intrepretată la legume, slackline sau sporturi puţin cunoscute şi cu nume greu de pronunţat. Surpriza din cea de-a doua zi de preselecţie a fost participarea celui mai puternic copil din lume, Giuliano Stroe, micuţul culturist român care a intrat in Cartea Recordurilor la vârsta de cinci ani. Nu vor lipsi nici din acest sezon numerele de magie, dar şi vocile ieşite din comun. "Românii au talent", emisiunea ce-a spart toate barierele de audienţă, a susţinut în ultimele două zile show-urile cu juriu şi public la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti. Din cele 400 de numere prezentate în prima fază a preselecţiilor, 80 au fost alese pentru această etapă, însumând patru spectacole susţinute în faţa a aproape 2.000 de persoane. Au încercat şi a doua oară Cu toată agitaţia iscată de argumentele pro sau contra primului sezon "Românii au talent", la preselecţiile sezonului doi au venit mai mulţi concurenţi cu aptitudini neaşteptate şi numere inedite. "Mi-a plăcut în primul rând faptul că au venit foarte mulţi oameni la preselecţie. Admir curajul lor, se pare că nu-i sperie nimic, nici măcar numărul imens de candidaţi. Asta e şi ideea show-ului, să-i convingă pe cei cu talente ascunse să iasă la lumină, sa renunţe la anonimat cu orice risc!", a spus Andra. Unii dintre cei respinşi în primul sezon s-au întors acum, mai bine pregătiţi, dezvăluie Andi Moisescu. "Extrem de buni, de data asta. N-au stat degeaba un an. Practic, singurul detaliu comun în ceea ce-i priveşte e numele. Artistic vorbind, sunt cu totul alţii", adaugă entertainerul. Mihai Petre tot nu tace Duritatea proverbială a coregrafului Mihai Petre s-a lăsat şi în sezonul doi cu scântei. "S-au mai obişnuit oamenii cu severitatea lui Mihai. N-a mai sărit nimeni la gâtul lui. Cel puţin nu la propriu. Dar nici departe nam fost de un astfel de moment. Unul dintre concurenţi a avut o răfuială în toată regula cu el de pe scenă. Mi-a fost imposibil să-i mai opresc din momentul în care s-au pornit. Verbal, a fost mult peste ameninţarea de anul trecut", a povestit Andi Moisescu. Şi pentru Andra preselecţiile s-au lăsat cu emoţii. "Mihai n-a mai păţit nimic, în schimb mi s-a întâmplat mie ceva haios la Constanţa! M-am pornit pe plâns în hohote, am avut impresia că un concurent a păţit ceva, dar de fapt s-a adeverit că aşa era numărul lui, era o iluzie, în fine...". PĂRERI EVZ dezvăluie ce au avut de spus despre spectacol concurenţii admişi, dar şi cei respinşi Era puţin după ora 13.00, când am ajuns la preselecţii. Pentru că era o zi de muncă ploiasă şi friguroasă, am crezut că în sală va fi puţină lume. Din cele 500 de locuri, jumătate erau deja ocupate. Nu au trecut nici două ore, iar sala de la Palatul Copiilor aproape se umpluse. "Am văzut cinci concurenţi şi mai sunt 17 din prima serie", spune Mihai Petre.
Următoarea grupă, ultima, e programată pentru ora 19.00. În public sunt oameni de toate vârstele, rudele şi prietenii concurenţilor, oameni veniţi la spectacol, dar şi cei veniţi la cursurile de la Palatul Copiilor şi care s-au oprit la "Românii au talent". Atmosfera e degajată, iar publicul îşi manifestă zgomotos părerea. Mihai Petre nu s-a sfiit nici de data aceasta să taie în carne vie, Andra a fost ceva mai pretenţioasă faţă de sezonul trecut în ceea ce priveşte interpretarea muzicală, iar Andi Moisescu, mai diplomat, a încurajat concurenţii.
Nu au lipsit nici acum micile tachinări între Andi şi Mihai Petre, iar coregraful l-a ironizat pe entertainer că stă prea mult timp pe mail. Admis L-am întâlnit pe Ioan după ce a coborât de pe scenă. Reuşise să smulgă trei de "da" şi încă tremura de emoţie. Bărbatul de 43 de ani participase şi la preselecţiile de anul trecut, dar a fost respins. Acum a emoţionat sala cu melodia "Viaţa mea" (cântată iniţial de Alexandru Jula) şi a stârnit un adevărat război între generaţii, dar şi un dans comic Bartoş- Smiley în culise. "De patru zile n-am dormit, de când am primit invitaţia să vin aici", spune bărbatul.
Vocea lui aduce foarte mult cu cea a lui Dan Spătaru şi îl întreb de ce n-a ales o melodie a celebrului cântăreţ. "Anul trecut aşa am făcut", mă lămureşte el, "şi juriul mi-a spus că-l copiez prea mult". "Credeţi că este un concurs corect?", mă întreabă. Bărbatul mai e curios să afle şi dacă se dau bani pentru participare. Aflu că de 30 de ani îşi doreşte să devină artist şi că lucrează ca paznic. Respins Alături de noi se aşează Denis. Tânărul prezentase o melodie proprie, hip-hop, şi nu a trecut mai departe. "Nu mi-au admis negativul", explică Denis eşecul. Pe scenă, băiatul reuşise să aibă o atitudine de revoltă, specifică hip-hop-ului, şi chiar speriase câţiva copii mici care au început să plângă. "Am să renunţ la cântat", spune Denis, probabil foarte dezamăgit de reacţia tranşantă a lui Mihai Petre - "nu ai nicio şansă", dar şi de strigătele dezaprobatoare ale publicului. Citiţi şi:
- Barmanul care a jonglat cu sticlele la "Românii au talent" a devenit patron