Înainte de Revoluţia Islamică, Teheranul era principalul aliat din Orientul Mijlociu al SUA, iar Washingtonul îi susţinea programul nuclear care astăzi stârneşte îngrijorarea comunităţii internaţionale.

Planurile americane nucleare în privinţa Iranului au fost date peste cap de Revoluţia Islamică din 1979. Asta după ce, în 1957, SUA şi Iranul semnaseră un acord de cooperare nucleară civilă, parte a programului american "Atomi pentru Pace" şi după ce, în 1967, SUA trimiseseră în Iran transporturi de uraniu şi plutoniu pentru un reactor de cercetare.

În anii '70 au fost puse la punct planuri de construire pe teritoriul iranian a 20 de centrale nucleare cu ajutor american, iar Teheranul a semnat acorduri cu mai mulţi contractori europeni, între care firma germană Kraftwerk Union (parte a Siemens AG) şi a început lucrările la centrala din Bushehr, cea la care lucrează acum contractori ruşi.   Cu patru ani înainte de Revoluţia Islamică, Institutul de Tehnologie Massachusetts (MIT) a semnat un contract cu Agenţia Iraniană pentru Energie Atomică în vederea specializării inginerilor iranieni în domeniul nuclear.

Prietenia cu Israelul

Transformarea Iranului în putere nucleară echivala pentru Washington, în anii '50, cu amplasarea unui cal troian într-o regiune care cădea tot mai mult sub influenţa URSS şi a ideilor marxiste.   Ultimul şah al Iranului fusese adus la putere de SUA, care a avut, apoi, grijă să echipeze aviaţia iraniană cu aparate americane, măsură regretată mai târziu, când avioanele au fost folosite de Iran în războiul cu Irakul lui Saddam, susţinut de întreaga lume arabă şi de Franţa, Marea Britanie, Germania şi SUA.   În anii de dinaintea revoluţiei islamice, colaborarea Iranului cu SUA s-a extins la colaborarea cu Israelul. De altfel, când evreii din Irak au fost forţaţi să plece, Iranul a sprijinit procedurile de evacuare şi le-a oferit avioane şi adăpost în drumul spre Israel.

Mai mult, potrivit istoricilor americani, Mossadul a antrenat poliţia secretă a şahului, Savak, faimoasă pentru metodele sale de tortură. SUA şi Israelul nu bănuiau ce răsturnare de situaţie avea să fie revoluţia islamică. Washingtonul a ignorat toate semnalele de alarmă şi a fost luat complet pe nepregătite în 1979.

De la o zi la alta, şi în special după sechestrarea personalului ambasadei americane de la Teheran, Iranul a trecut de la statutul de prieten la cel de duşman public numărul unu, fiind inclus de George W. Bush în Axa Răului.

Odată cu Revoluţia Islamică, în 1979, Iranul opreşte programul nuclear, dar, în 1982, anunţă brusc faptul că va îmbogăţi uraniu propriu la centrul nuclear de la Isfahan.

Poker cu marile puteri

Programul nuclear iranian, deşi confiscat propagandistic de actualul regim de la Teheran, nu ţine de ideologii şi nici de centrii de putere. Dată fiind larga susţinere în rîndul populaţiei şi suprapunerea pe sentimentele de de tip naţionalist, oprirea programului nuclear ar echivala cu o sinucidere politică pe scena internă.

E o motivaţie în plus, care ţine de supravieţuirea politică şi care contribuie la strategia uimitoare de negociere a Iranului cu marile puteri, un joc al nervilor, al aşilor ascunşi în mânecă, al promisiunilor amestecate cu ameninţări mai mult sau mai puţin voalate.

"Iranul afirmă contrariul a ceea ce gândeşte şi face contrariul a ceea ce afirmă, ceea ce nu înseamnă neapărat că Iranul face contrariul a ceea ce gândeşte", declara un diplomat european, citat în volumul "L'Iran, la bombe et la demission des nations", de Therese Delpech.