Şi resursele umane din Venezuela pot fi Miss!

Şi resursele umane din Venezuela pot fi Miss!

Ivian Lunasol Sarcos Colmenares, un nume complicat, cu o sonoritate deosebită, care deja este cunoscut, de duminică, în lumea întreagă. Îi aparţine celei mai frumoase femei de pe Terra.

Numele îi aparţine unei absolvente a unei facultăţi de resurse umane din Venezuela, tânăra care a câştigat titlul de Miss World 2011. La anunţarea numelui ei, frumoasa sud-americană în vârstă de 22 de ani, care era favorita caselor de pariuri britanice, a părut extrem de surprinsă şi de bucuroasă în acelaşi timp, acoperindu-şi chipul cu palmele. A primit coroana frumuseţii din mâinile fostei deţinătoare, americanca Alexandria Mills.

Ivian provine dintr-o familie mare, cu 12 fraţi, iar printre declaraţiile pe care le-a acordat presei s-a numărat şi aceea că "pe viitor, îmi doresc să lucrez cu copiii şi să le promovez talentele".

Pe podium au urcat şi Miss Filipine şi Miss Puerto Rico. Deşi învinse, concurentele s-au declarat mândre că au avut posibilitatea să îşi reprezinte ţara la un asemenea eveniment.

La pachet cu proteste

Bucuria concurentelor nu s-a lăsat intimidată de protestul unui mic grup de feministe, nemulţumite de faptul că, după părerea lor, astfel de concursuri reprezintă un atac la adresa ega li tăţii dintre sexe.

"Vă daţi seama, aceste proteste există de când a fost organizat prima oară concursul. Sunt sarea şi piperul!", a declarat unul dintre organizatori. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/F58uZxESmJg" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Un concurs cu audienţă

Cea de-a 61-a ediţie a concursului Miss World 2011 s-a desfăşurat la Earls Court, în Londra, în oraşul în care a avut loc pentru prima oară Miss World, în 1951. Acesta făcea parte din Festivalul de sărbători al Marii Britanii şi publicul a fost cel care a garantat succesul.

Datorită experienţei în PR a fondatorului Eric Morley, primul concurs Miss World a avut o audienţă globală mai mare decât alte evenimente internaţionale, cum ar fi Cupa Mondială sau Jocurile Olimpice.

Ediţia de duminică seara de la Londra a fost urmărită de peste un miliard de telespectatori din 168 de ţări. Ceeea ce, conform organizatorilor, "este lăudabil. Suntem norocoşi că în aceste vremuri Miss World încă mai atrage masele de oameni şi se poate lăuda cu o audienţă mare".

AP PHOTO

"Pe viitor, îmi doresc să lucrez cu copiii şi să le promovez talentele. Este foarte important să aibă cineva grijă de tine şi nimeni nu ştie asta mai bine ca mine, care am crescut într-o familie numeroasă." IVIAN SARCOS, Miss World 2011

  • Miss World din cap până în picioare. VEZI IMAGINI DE LA ÎNCORONĂRILE DIN 1950 PÂNĂ ASTĂZI

Ne puteți urmări și pe Google News