Oficial: O zecime dintre terenurile arabile ale Chinei sunt poluate

Oficial: O zecime dintre terenurile arabile ale Chinei sunt poluate

Un studiu a relevat faptul că circa 10% din terenurile arabile ale Chinei sunt poluate cu metale grele.

Studiu oficial publicat astăzi în presa chineză apare în contextul în care s-au înmulţit manifestaţiile locuitorilor îngrijoraţi pentru propria sănătate, informează AFP, preluată de Agerpres.

China are ''probleme evidente privind prezenţa metalelor grele peste limitele'' autorizate, potrivit lui Wan Bentai, inginer-şef în cadrul Ministerului pentru Protecţia Mediului, citat de cotidianul Nanfang Dushi Bao din Canton.

Metalele grele precum plumbul, mercurul şi cadmiul pătrund în sol transportate de apa pentru irigaţii, a explicat Wan Bentai într-o conferinţă pe această temă, la Canton (sud).

''Incidente de poluare cu metale grele s-au produs în mod repetat în ultimii ani; numai în ianuarie şi februarie au fost 11 cazuri (de otrăvire), dintre care nouă cazuri de plumb în sânge'', a declarat Wan Bentai, citat de ziar.

Prezenţa plumbului în sânge este deosebit de periculoasă pentru copii, la care poate provoca întârzierea creşterii sau retard mintal. Rapida industrializare a Chinei în cursul ultimilor 30 de ani s-a făcut deseori în detrimentul mediului, adaugă AFP.

Ne puteți urmări și pe Google News