Actualitate
Haotic. Aşa s-au făcut retrocedările timp de 20 de ani. Autorităţile trebuie să rezolve problema până în iulie 2012
"Na-ţi-o ţie, dă-mi-o mie", "Dă-o pe degeaba şi apoi plăteşte pentru ea", "Vinde ieftin, plăteşte mult", acestea au fost principiile după care s-au făcut retrocedările, potrivit unui raport întocmit de Centrul Român pentru Politici Europene (CRPE). România mai are 10 luni ca să rezolve blocajul privind restituirea proprietăţilor confiscate abuziv înainte de 1989, potrivit unei decizii CEDO.
Aproximativ 60% dintre cele 719 cauze pe care România le-a pierdut în faţa Curţii în perioada 1998 -2010 au implicat o încălcare a dreptului la protejarea proprietăţii şi 42 % au implicat şi o încălcare a dreptului la un proces echitabil. Majoritatea acestor încălcări au implicat restituirea proprietăţii, se precizează în raport. "Motivul de fond al încălcărilor repetate din România, după cum se argumentează în hotărârea CEDO din 2008 în cauza Viaşu c. România, este activitatea legislativă supraabundentă şi în mare măsură ineficace", spune actul elaborat de CRPE Legea a fost schimbată peste noapte Prima lege de restituire a proprietăţii adoptată în România în 1991 a fost deja modificată prin peste 70 de acte normative. Adesea schimbările au intrat în vigoare imediat, afectând cereri şi cauze deja introduse, dar încă nerezolvate. "Astfel, unul dintre cele mai interesante aspecte ale cauzei Atanasiu este aceea că a semnalat disponibilitatea CEDO de a lua în considerare ca soluţie acceptabilă o plafonare a despăgubirilor. Soluţia nu este nouă: hotărârea a invocat implementarea de către Polonia a hotărârii-pilot Broniowksi. Decizia Poloniei de a limita valorile despăgubirilor pentru proprietăţi aflate în teritorii pierdute după al Doilea Război Mondial la 20 % din valoarea iniţială a proprietăţii a fost primită favorabil de Consiliul Europei şi CEDO 8. E de remarcat că Guvernul României, în argumentele sale în faţa Curţii în cauza Atanasiu, cu toate că citează probleme bugetare, a propus doar posibilitatea plăţii eşalonate a despăgubirii pe o perioadă mai mare; Guvernul României a considerat că o limitare a despăgubirii ar fi afectat în mod inegal pe cei ale căror cereri nu au fost încă prelucrate, în timp ce alţii ar fi primit deja des-păgubirea întreagă, deci ar fi fost o formă de discriminare. Cu toate acestea, CEDO a invitat cu pragmatism România să "menţină un just echilibru între interesele foştilor proprietari şi interesul general al colectivităţii" 9. Invocarea de către CEDO a cauzei Broniowksi a dat efectiv undă verde limitării despăgubirilor care pare să fi devenit de atunci esenţială în gândirea Guvernului. O astfel de acţiune ar fi nepopulară pentru foştii proprietari şi probabil că va fi contestată pe plan intern", se notează în raport. Care au fost principiile pe baza cărora s-au făcut restituiri Autorităţile au aplicat de-a lungul timpului trei metode de reîmpropietărire - toate haotice - şi care au făcut ca însumarea suprafeţei din toate titlurile de proprietate să fie mai mare decât teritoriul României. Primul principiu: "Na-ţi-o ţie, dă-mi-o mie" România a adoptat prima lege a restituirii în 1991, doar în privinţa terenului agricol. Deşi a limitat suprafaţa de teren care putea fi restituită, a prevăzut restituirea nu numai către proprietarii iniţiali sau descendenţii acestora, ci şi către o nouă clasă de proprietari care nu avuseseră niciodată un drept de proprietate asupra terenului. Astfel, legea a avut nu doar o natură restaurativă, ci şi distributivă. Când România a extins succesiv în 1997 şi 2000 suprafaţa de teren care putea fi restituită, nu a mai avut suficient teren de returnat proprietarilor iniţiali pentru că acordase deja o parte din teren în 1991 unei noi clase de proprietari. S-a introdus răscumpărarea ca alternativă costisitoare, în condiţiile în care niciuna dintre ele nu ar fi fost necesară dacă România ar fi susţinut fie o politică restaurativă, fie una distributivă, în loc să le amestece pe amândouă. Al doilea principiu: "Dă-o pe degeaba şi apoi plăteşte pentru ea" Chiar dacă legea din 1991 nu a acoperit restituirea imobilelor, în perioada 1990-1995 numeroase instanţe au început să recunoască fostele drepturi de proprietate în temeiul codului civil şi au ordonat restituirea. Drept răspuns, legislatorii au decis să reglementeze clar restituirea imobilelor, pentru a o limita. Astfel, Legea 112/1995 a permis chiriaşilor curenţi să îşi cumpere proprietăţile de la Guvern la preţuri sub cele ale pieţei; restituirea către foştii proprietari a fost la momentul respectiv permisă explicit, dar numai dacă locuiau în proprietate sau dacă era vacantă, în caz contrar fiind îndreptăţiţi la o despăgubire limitată. Chiriaşii au început să cumpere proprietăţi de la stat, în timp ce instanţele recunoşteau simultan că foştii proprietari aveau titluri de proprietate legitime asupra lor. S-au creat titluri de proprietate care se suprapuneau: unele instanţe au început să recunoască preeminenţa titlurilor de proprietate ale foştilor proprietari, în timp ce altele le-au recunoscut pe cele ale "chiriaşilor" care, de obicei (dar nu întotdeauna), au cumpărat de bună credinţă de la stat presupunând că proprietatea nu avea un statut legal contestat. Cu toate acestea, problema nu s-a încheiat aici: Legea 10/2001 a oferit foştilor proprietari dreptul la despăgubire la valoarea pieţei pentru proprietăţile care nu le mai puteau fi restituite (de ex., pentru că fuseseră vândute altcuiva în temeiul legii din 1995). Pe de altă parte, în temeiul Legii 112, foştilor chiriaşi li s-a permis să cumpere proprietăţi mult sub preţul pieţei, iar banii plătiţi guvernului au fost viraţi în principal către despăgubirea limitată plătită foştilor proprietari. Acest fond a fost eclipsat de sumele datorate acum foştilor proprietari; mulţi primiseră deja despăgubiri limitate, dar erau îndreptăţiţi acum să ceară mai mult. A fost o schimbare de direcţie de la o politică minimalistă în ceea ce priveşte drepturile foştilor proprietari la una maximalistă, venită târziu şi la preţ ridicat. Al treilea principiu: "Vinde ieftin, plăteşte mult" Legea 1/2009 a acordat atenţie situaţiei (acum foştilor) chiriaşi care au fost evacuaţi prin hotărâre judecătorească din apartamentele lor în favoarea cândva foştilor (acum actualilor) proprietari. Chiar dacă foştii chiriaşi şi-au cumpărat apartamentele în temeiul Legii 112/1995 la preţuri mici faţă preţul pieţei, cei care le-au pierdut sunt îndreptăţiţi astăzi la valoarea actuală de piaţă. Aceste politici scumpe s-au adoptat fără niciun fel de evaluare bugetară sau consideraţie aparentă faţă de costuri, ajungându-se la situaţia actuală în care se ia în considerare o nouă schimbare de direcţie politică: propunerea de plafonarea despăgubirii pentru foştii proprietari. CEDO a cerut României să-şi schimbe sistemul de restituire a proprietăţilor în 18 luni Hotărârea în cauza Maria Atanasiu şi alţii c. România a identificat natura "sistemică" a problemelor şi a cerut României să-şi schimbe sistemul de restituire a proprietăţilor în 18 luni. Cu alte cuvinte, CEDO nu mai decide de la caz la caz, ci doreşte schimbarea în sine a sistemului. Drept urmare, a îngheţat alte 644 de cazuri de restituire provenite din România aflate pe rolul său, în speranţa că un număr suficient de reforme interne va preîntâmpina necesitatea unor procese similare la Strasbourg. Numărul total de beneficiari ai acestor reforme ar putea fi mult mai mare: aproape 100.000 de cereri de restituire aşteaptă un răspuns şi este probabil ca şi altele să fie îndreptăţite la o anumită formă de despăgubire. Ţinând cont că Guvernul afirmă că totalul despăgubirilor va ajunge la 21 de miliarde euro într-o perioadă de austeritate bugetară, măsurile de reformă ar putea include chiar şi reduceri controversate ale despăgubirilor deja promise proprietarilor deposedaţi. Curtea Europeană de Justiţie, sufocată de procese În contextul extinderii sistemului Convenţiei la fostele ţări comuniste şi al vizibilităţii generale sporite a Curţii, numărul total de cauze prezentate anual la CEDO a crescut de la 6 400 în 1998 la 61 300 în 2011. Totuşi, capacitatea Curţii nu a ţinut pasul cu acest val de solicitări, iar restanţele numără în prezent 140 000 de cazuri2. Cazurile repetitive (cele cu jurisprudenţă deja bine definită) nu numai că încetinesc activitatea curţii, dar reflectă şi insuficienta adoptare de către statele membre ale Convenţiei a măsurilor generale. Ca urmare a acestei situaţii s-a introdus procedura hotărârii-pilot, utilizată pentru prima dată în 2004, se mai notează în raportul Centrului, care a fost elaborat de Andrei Popovici. "Cronometrul s-a pornit atunci când decizia CEDO a devenit definitivă, la 12 ianuarie 2011. Prin urmare, termenul limită este 12 iulie 2012. Ne aflăm acum la jumătatea acestei perioade de 18 luni şi intrăm în criză de timp. Guvernul şi Parlamentul României trebuie să acţioneze imediat", spun specialiştii intervievaţi de cel care a realizat documentul. Studiu de caz: "Maria Atanasiu şi Ileana Poenaru"- caz istoric Faptele din cazul Atanasiu scot în evidenţă întârzierile frustrante cu care se confruntă foştii proprietari atunci când rătăcesc prin reţeaua complexă de legi de restituire şi autorităţi ale României. Maria Atanasiu şi Ileana Poenaru se luptau din 1996 să recupereze un imobil din Bucureşti care aparţinuse soţului decedat al dnei Atanasiu, imobil confiscat în 1950. După ce a câştigat restituirea a opt dintre apartamentele din imobil în temeiul Legii 112/1995, în martie 2005, reclamanţii au pierdut un apel pentru un al nouălea apartament din cauza faptului că reclamanţii îşi prezentaseră plângerea după intrarea în vigoare a Legii 10/2001, chiar dacă hotărâri finale anterioare recunoscuseră că imobilul fusese naţionalizat ilegal (ceea ce însemna că actul original de proprietate al soţului ei rămăsese valabil). În august 2001, reclamanţii au prezentat o plângere în temeiul Legii 10/2001 pentru întreaga clădire, dar Consiliul Municipal Bucureşti, pe motiv că solicitantul nu depusese un dosar complet, a refuzat timp de aproape nouă ani să ia o hotărâre în privinţa acestei cereri, cu toate că o instanţă decisese acordarea unui răspuns imediat. Probleme fundamentale condamnate în cazul Atanasiu: 1. Violarea dreptului la respectarea bunurilor proprii (articolul 1, protocolul 1). Foştilor proprietari al căror drept la proprietate este recunoscut trebuie să li se garanteze fie restituirea, fie despăgubiri, dacă restituirea nu este posibilă. Cu toate acestea, cei care au dreptul la despăgubiri nu au nicio certitudine cu privire la termenul în care le va fi acordată din partea Guvernului României. 2. Încălcarea dreptului de acces la instanţă (articolul 6 § 1). Autorităţile administrative nu emit decizii într-un termen rezonabil sau previzibil şi foştii proprietari nu au posi-bilitatea să obţină o soluţie în instanţă. Ce probleme are România şi trebuie să le rezolve
- Nu există termene pentru procesarea solicitărilor de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor; ÎCCJ a ordonat Comisia Centrală să examineze solicitările într-un "termen rezonabil", dar nu există un termen statutar obligatoriu. CEDO pune un accent special pe aceas-tă situaţie: "În absenţa unui termen legal obligatoriu, Curtea consideră că dispoziţia de mai sus riscă să fie teoretică şi iluzorie şi că dreptul accesului la justiţie pentru a reclama întârzierea acumulată de Comisia Centrală ameninţă să rămână fără conţinut"
- Fondul Proprietatea nu a fost listat încă pe bursă. Aceasta s-a realizat după hotărâre, dar Fondul a rămas aproape complet fără lichidităţi, ceea ce înseamnă că nu va reprezenta pentru multă vreme un mecanism important de despăgubire
- Se înregistrează întârzieri în procedura de plată a despăgubirilor şi nu există nicio garanţie cu privire la durata sau rezultatul procedurilor la Comisia Centrală
- Legea 247/2005, introdusă pentru a se stabili o procedură unică de solicitare a despăgubirilor, "ar fi eficientă dacă autorităţile competente, şi mai ales Comisia Centra-lă, ar dispune de resursele umane şi materiale la înălţimea sarcinilor ce trebuiesc în-deplinite"
- Comisia Centrală pentru Despăgubiri prelucrează cazurile în ordine aleatoare, ceea ce ar putea fi interpretat ca ducând la discriminare şi lăsând deschise portiţe pentru corupţie
- Lipsă generală de certitudine juridică pornind de la inconsecvenţa în interpretarea de către instanţele a legilor restituirii.
Citiţi şi:
- Grup de lucru interministerial pentru a răspunde solicitării CEDO în privinţa restituirii proprietăţilor
- Judecătorul român la CEDO: "În multe cazuri, Curtea a constatat nefuncţionalitatea Fondului Proprietatea"
Recomandările noastre
