Nu vă lăsaţi înşelaţi de aparenţele luptei politice: cel mai mare partid din legislativul României nu este nici PDL, nici PSD, nici vreo altă alianţă înscrisă la tribunal.
Nu, cel mai mare partid este unul care îşi leagă membrii între ei prin firele nevăzute ale spaimei de justiţie şi transparenţă, adunând pe puţin 80% din actualii deputaţi şi senatori, indiferent de culoare, sex şi etnie.
E partidul anti-anti-corupţie, care ar face orice ca să saboteze ANI, DNA şi în general orice recomandare a UE privind întărirea statului de drept. E partidul celor Şapte Pitici, mai puţin vizibil, dar mai influent în decizia publică decât iluzoria Albă ca Zăpada. Larga majoritate transpartinică de care vorbim s-ar bucura enorm ca ANI şi DNA să dispară, iar blânda pace consensuală de dinainte de 2005, de când a început agitarea apelor justiţiei române de către odioasa Monica Macovei, să se reinstaureze.
Însă mulţi dintre membrii săi cu carnet preferă să lupte clandestin, fiindcă nu devii tocmai popular în rândul electoratului dacă repeţi mereu că orice anchetă contra unui parlamentar sau judecător de la Înalta Curte e motivată politic sau orice corupt prins cu raţa în gură e victima lui Băsescu. Asta e misiunea lui Mircea Badea şi a blogerilor de partid, să învenineze atmosfera şi să pretindă că toţi cetăţenii sunt la fel (anume, ca ei), iar ţara toată e o mare mahala împărţită în două tabere. Pentru atare retorică sunt plătiţi şi nu riscă nimic practicând-o. Dar când vrei să te aleagă lumea, e un pic mai complicat.
Ne puteți urmări și pe Google News
Ca atare, cum nu se mai putea baza pe Vadim şi caraghioşii lui, supermajoritatea crease la un moment dat în interiorul Parlamentului o mică brigadă de sacrificiu, compusă din kamikaze gen Nicolicea & Iordache, cu misiunea de a fi iniţiatori de legislaţie- ciomag anti-anti-corupţie. Însă chiar şi aşa efectul de imagine era prost pentru partidele lor; în plus, dl. Nicolicea a trecut mai nou în tabăra îngerilor, adică a celor care se manifestă contra ANI şi DNA doar prin vot secret, nu la vedere.
De aceea brigada s-a subţiat cu vremea, ajungând să fie compusă aproape exclusiv din membri UDMR. În liga superioară joacă dl. Frunda, care a involuat de la statutul de candidat de rasă la preşedinţia ţării cu ani în urmă, cu care chiar majoritarii erau tentaţi să voteze, la cel de avocat-parlamentar cu afaceri, clienţi şi agendă de grup. Sau poate aşa era el de la început, doar nouă ni se părea că-i altfel.
Uneori există însă treburi prea murdare chiar şi pentru dl. Frunda, care preferă să rămână mai în spate, la acoperire verbală. Atunci la înaintare cu proiectul de lege anti-UE e trimis băiatul din liga a doua - ştiţi genul: cel care stă pe scaunul din faţă lângă şofer cu bâta pe genunchi, nu zâmbeşte, n-are păreri proprii şi nu vorbeşte neîntrebat - ţinut în Parlament mandate în şir special pentru acest scop (anume, din 1990 până azi, fără fisură). Un asemenea personaj e dl. Marton Arpad, deputat de Covasna, de care n-aţi auzit şi nu veţi auzi decât în atare contexte. Logica e clară: maghiarii n-au decât să se enerveze, oricum îi vor alege pe aceşti fixeri judicios împrăştiaţi de UDMR prin colegii sigure, că doar n-o să voteze pentru vreun etnic român, nu? Întrebarea crucială e cât va mai suporta electoratul maghiar aceste personaje care nu se sfiesc să-şi dea, moralmente, chiloţii jos în public. De exemplu, propunând, cum a făcut dl. Marton recent, citind de pe hârtia trimisă de dl. Frunda şi ceilalţi gânditori, ca declaraţiile de avere să nu mai fie publice, ci puse la sertar; ca inspectorii ANI să nu mai poată cere informaţii de la alte instituţii ale statului; iar contractele semnate în situaţii de conflict de interese (de exemplu, de un primar cu firma mamei lui) să nu mai poată fi anulate, ci să curgă până la capăt, chiar dacă ulterior se dovedeşte conflictul de interese.
Mişto propuneri are dl. Marton, nu? Argumentul e că toate astea vor face ANI mai constituţională şi eficientă: ori de câte ori Agenţia găseşte vreo neregulă, o va trimite în justiţie pentru a fi anchetată ca lumea - adică timp de vreo cinci ani, până se prescriu faptele, după cum constatăm la dosarele acum pe rol.
Sunt convins că asemenea propuneri îi plac şi d-lui Ioan Oltean, secretar general al PDL şi adversar declarat al Monicăi Macovei, chiar dacă e prea timid ca s-o recunoască, şi multor altora. La fel de importantă rămâne şi întrebarea: ce căi realiste are electoratul maghiar de a penaliza comportamentul aleşilor săi, altele decât a se arunca în braţele unor partide extremiste care nu au oameni cu nimic mai buni, ci doar pe moment cu mai puţin acces la butoane?
Recomandările noastre
