Steaua, remiză la Vaslui. Gigi Becali: "Florin Costea a fost o mortăciune"

Steaua, remiză la Vaslui. Gigi Becali: "Florin Costea a fost o mortăciune"

FC Vaslui şi Steaua s-au încurcat reciproc aseară, scor 0-0, iar patronul "roş-albaştrilor" i-a făcut din nou cu ou şi cu oţet pe jucători. Florin Costea a fost "alintat" pentru că a ratat un penalty.

Derby-ul etapei a 10-a din Liga I, FC Vaslui - Steaua, disputat aseară pe terenul "galben-verzilor", s-a încheiat cu o remiză, scor 0-0, care nu ajută niciuna dintre echipe.

Steaua a început foarte bine meciul şi a obţinut un penalty, în minutul 7, după ce Milanov a blocat cu mâna în propriul careu o centrare a lui Latovlevici. Florin Costea a executat însă lamentabil, iar Cerniauskas a apărat.

"Roş-albaştrii" sunt la a treia "ispravă" de acest gen din acest campionat, după ce Cristi Tănase (cu CS Mioveni) şi Pablo Brandan (cu FCM Târgu Mureş) i-au făcut şi ei mari pe portarii adverşi. Meciul a fost destul de aprig, dar ocaziile n-au abundat. Yero Bello a centrat în faţa porţii, dar Wesley a ratat de puţin intervenţia decisivă, în minutul 66.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cea mai mare oportunitate a reprizei secunde le-a aparţinut tot oaspeţilor. Brazilianul Tatu a tras incredibil peste poartă de la câţiva metri, în minutul 77.

Adailton le-a dat emoţiilor din lovitură liberă, în minutul 86, iar în prelungiri Lucian Sânmărtean a irosit o ultimă mare ocazie, Stanca salvându-i pe stelişti de la un nou eşec.

Adrian Porumboiu: "Jocul a lăsat de dorit"

Ilie Stan, tehnicianul Stelei, a folosit o echipă experimentală din pricina numeroaselor absenţe cauzate de suspendări şi de accidentări. Argentinianul Pablo Brandan a jucat în premieră fundaş central.

Brazilianul Gladstone, de la Vaslui, a revenit aseară pe teren după o pauză de peste un an. Totodată, Viorel Hizo a sărbătorit ieri un an de când s-a întors la cârma "galben-verzilor". "Jocul a lăsat de dorit. Am luat un punct, dar puteam să-l pierdem şi p-ăsta. Mai multe ocazii au avut ei", a recunoscut Adrian Porumboiu, patronul moldovenilor.

"Sunt puţin trist, pentru că puteam să câştigăm, dar nu am reuşit să băgăm mingea în poartă. Păcat că nu marcăm. A fost greu să joc pe postul de fundaş central", a spus Pablo Brandan, cel mai bun stelist.

Gigi Becali s-a dezlănţuit din nou după meci, luându-i la rost pe Tibi Bălan şi pe Florin Costea. "Ăsta e fotbalul, dacă ratăm de la 11 metri şi de la 6 metri. Tibi Bălan a fost în plus. Florin Costea a fost o mortăciune", a tunat Becali, la Digi Sport. 3 lovituri de pedeapsă a ratat Steaua în acest campionat din cele patru primite