Bătaie cu cuţite la Curte de Apel Bucureşti, între clanurile Pietroi şi Pian

Bătaie cu cuţite la Curte de Apel Bucureşti, între clanurile Pietroi şi Pian

Un bărbat înarmat cu un cuţit a atacat, în această dimineaţă, un membru al unui grup infracţional rival. Incidentul a avut loc la Curtea de Apel Bucureşti.

În conflict au fost implicate 14 persoane, care fac parte din clanurile Pietroi şi Pian.

Bărbaţii s-au încăierat în faţa Judecătoriei sectorului 4 - în imediata vecinătate a Curţii de Apel Bucureşti - unde avea loc procesul unora dintre membri, cercetaţi pentru proxenetism şi tâlhărie.

Datorită unui poliţist de la Rutieră, Adrian Oţelaş, care se afla în zonă, şi care a scos pistolul, s-a putut evita o tragedie, pentru că agresorul avea asupra sa un cuţit. "Colegul nostru era la circa 10 metri de locul în care era grupul de bărbaţi. Aceştia începuseră să se certe, apoi s-au îmbrâncit, iar agentul a încercat să intervină cât mai repede, mai ales pentru că unul dintre bărbaţi a scos cuţitul. Colegul nostru a scos imediat pistolul, l-a dezarmat pe bărbat şi l-a imobilizat. Erau şi jandarmi acolo care au intervenit imediat", a declarat pentru EVZ purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere, Ioana Stancu.   În timpul încăierării, un bărbat a fost lovit în faţă, iar, unul dintre jandarmi a fost şi el rănit uşor. Comisarul Diana Sarca, de la poliţia Capitalei a confirmat că toţi cei implicaţi în conflict sunt la sediul Secţiei 14 de poliţie, pentru audieri. Poliţiştii fac cercetări pentru ultraj contra bunelor moravuri şi încăierare.

Ne puteți urmări și pe Google News