"Cei trei muschetari" fac pe piraţii din Caraibe în 3D

"Cei trei muschetari" fac pe piraţii din Caraibe în 3D

Personajele create de Alexandre Dumas se întorc pe marile ecrane, însă ele sunt un pretext pentru lupte între corăbii zburătoare şi bungee-jumping în epoca lui Ludovic al XIV-lea.

La începutul filmului "Cei trei muschetari", eroii titulari, Athos (Matthew Macfayden), Porthos (Ray Stevenson) şi Aramis (Luke Evans) pleacă alături de Milady de Winter (Milla Jovovich) într-o misiune la Veneţia, pentru a fura planurile gândite de Leonardo DaVinci pentru o ambarcaţiune zburătoare. Pe drum, însă, ei sunt trădaţi de Milady, care lucrează pentru Cardinalul Richelieu (Christoph Waltz).

Să spui că filmul regizat de Paul W.S. Anderson (de altfel, soţul Millei Jovovich) îşi permite libertăţi cu textul lui Dumas e un eufemism. Însă e greu de înţeles de ce din poveste au dispărut şi bucăţi "picante", precum seducţia lui D'Artagnan de către Milady, de exemplu. Poate acestea n-au mai încăput din cauza bătăliilor din nori, între hibrizi de corăbii cu zeppeline sau secvenţei în care Milady face bungee-jumping de pe acoperiş pe un balcon al Versailles-ului, ajungând întrun seif în care navighează printre fire bine întinse, care ar putea felia pe oricine. După Veneţia, revenim la textul-sursă. D'Artagnan (Logan Lerman, "Percy Jackson") îi supără, pe rând, pe cei trei muschetari şi-i programează la duel. Înainte ca cei patru să-şi încrucişeze armele, ei sunt înconjuraţi de oamenii cardinalulului, 40 la număr, pe care-i înving. Chiar dacă elementele SF din film nu merg aşa de bine, iar dialogul e de duzină, scenografia e perfectă, vibrantă şi grandioasă, iar costumele (lucrate manual în România) sunt migăloase, pline de detalii şi practic îţi iau ochii în fiecare scenă. <iframe width="633" height="345" src="http://www.youtube.com/embed/mQd3MwT2fAM" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News