Gheorghe Ialomiţianu: România ar putea reintra în recesiune, dacă situaţia din Europa se înrăutăţeşte

Gheorghe Ialomiţianu: România ar putea reintra în recesiune, dacă situaţia din Europa se înrăutăţeşte

Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, este de părere că România nu va intra din nou în recesiune în 2012. El spune, însă, că acest lucru depinde de ceea ce se va întâmpla în Europa.

Potrivit acestuia, România are o creştere economică sustenabilă. "România are o situaţie bună. Din ce avem noi, nu putem vorbi că România va intra din nou în recesiune, chiar avem o creştere sustenabilă. Dar depinde foarte mult de ce se întâmplă cu Grecia, cu Italia, cu Spania, Portugalia, Irlanda. Vorbim de o criză a datoriilor suverane", a declarat oficialul astăzi, într-o conferinţă de presă la Cluj, citat de Agerpres.

Ialomiţianu a precizat că "au fost mesaje foarte clare spre zona euro şi acolo trebuie să fie un plan concret de măsuri pentru că nu putem merge pe principiul scapă cine poate".

Totodată, spune ministrul de finanţe, trebuie ca şi ţările din zona euro să vină cu un plan clar de măsuri, având în vedere că şi dinspre SUA au venit mesaje clare ca să fie o Europă unită. "Nu este suficient ca o ţară să ia nişte măsuri şi alte ţări să mimeze. România a luat în 2010, celelalte ţări nu au luat şi acum sunt obligate să ia tot măsurile pe care le-am luat noi: creşteri de impozite, reduceri de cheltuieli", a afirmat Gheorghe Ialomiţianu.

Prognoza de creştere a României va fi modificată

Ministrul finanţelor a mai declarat că prognoza de creştere economică a ţării noastre va fi modificată, din cauza situaţiei din lume, în special din Europa.

"Pentru 2012 am avut o prognoză de creştere economică discutată cu FMI între 3,5 şi 4%. Sigur că ce se întâmplă pe pieţele financiare, ce se întâmplă în celelalte ţări, ne afectează şi pe noi. Exportul se face în Spania, Italia, Franţa, care au probleme, iar ieşirea din recesiune s-a bazat în mare măsură pe export. Vom fi obligaţi să revizuim prognoza de creştere economică şi să sperăm că nu prea mult. În 2012, dacă exteriorul nu ne furnizează veşti bune, o să mergem pe politica de investiţii, să avem o creştere sustenabilă", a declarat Ialomiţeanu.

Ministrul a mai precizat că Guvernul nu va pune în pericol politica de investiţii cu măsuri populiste, chiar dacă peste puţină vreme se va intra într-un an electoral. "Dacă nu vom reuşi să revenim cu salariile în 2012 sau procentul va fi mai mic, acest procent va fi datorită politicii sănătoase a Guvernului Boc de a da bani pentru investiţii", a adăugat Ialomiţianu.

Ne puteți urmări și pe Google News