Batjocorirea învăţământului a fost întotdeauna o obsesie a slugilor lui Iliescu. Bolşevici pur-sânge, intuiau că există o singură modalitate de a-şi menţine dominaţia pe termen lung asupra României: decerebrând populaţia.

Numai nişte oameni needucaţi puteau crede lozincile deşănţate, scoase oportun de prin debaralele Comitetului Central. Nu-mi imaginam, totuşi, că pesedeii vor împinge iraţionalul atât de departe încât să propună cu glas tare nişte obscenităţi administrative (cum altfel să le numesc?) pe care un om normal nu le-ar gândi nici în clipele de delir etilic. Halucinanta găselniţă pesedistă de a permite înscrierea la facultate a elevilor care nu şi-au luat bacalaureatul nu ţine nici de populism, nici — cum s-a spus — de calculul meschin al unor rectori înspăimântaţi că încep anul universitar fără efectivele complete. Nu, ideea ţine de balamuc. Da, e adevărat: în anul 2011, îngrijorător de mulţi absolvenţi de liceu au căzut bacalaureatul şi în iunie, şi în septembrie. Motivele eşecului sunt diverse: unii n-au pus mâna pe carte timp de doisprezece ani, alţii nu şi-au putut controla emoţiile, alţii n-au fost în stare să recupereze în câteva săptămâni golurile acumulate cu anii. Alţii, în fine, n-au capacităţile intelectuale să treacă un astfel de examen — o realitate tristă, însă greu de ignorat. Dar nu motivele contează acum. În chestiune e faptul că un partid politic care ambiţionează să câştige viitoarele alegeri propune un târg înjositor şi pentru cei buni, şi pentru cei, deocamdată, fără noroc.  În loc să ia act de această tragedie naţională şi să propună soluţii, ei au decis să mai machieze o dată realitatea. Dacă peste jumătate din absolvenţii de liceu au reuşit să ia examenul, înseamnă că problemele nu sunt ale majorităţii. Iar a veni cu stupefianta propunere de a-i reaşeza la start pe toţi, elevi silitori şi loaze, copii inteligenţi şi chiulangii, tineri cu ambiţii şi inşi care s-au obişnuit de mici să taie frunza la câini înseamnă a fi, încă şi încă o dată, aliatul ticăloşiei şi agentul disoluţiei morale ridicată la rang de politică de stat. Obişnuiţi să-şi recruteze clientela dintre dezmoşteniţii, declasaţii şi disperaţii societăţii, pesedeii încearcă să mai dea o lovitură în stilul "umanismului" iliescian. În mentalitatea pesedistă, meritul şi valoarea sunt lucruri demne de dispreţ, fleacuri de care politicienii se debarasează imediat ce-au trecut alegerile. În goana iresponsabilă după voturi, pesedeii au atins hăuri de inconştienţă şi cinism. Ceea ce ne-au arătat începând cu mineriadele şi privatizările e nimic pe lângă ce ne pregătesc. Semnalul trimis spre generaţia elevilor aflaţi încă în liceu e limpede: băieţi şi fete, nu vă omorâţi cu învăţatul, că are tovarăşa Abramburica soluţii pentru voi! Dormiţi, pentru că somnul naţiunii tot nu produce altceva decât monştri! În barbaria lor cu chip umanist, pesedeii se gândesc şi acum, ca întotdeauna, la aşa-zişii "defavorizaţi", şi niciodată la cei merituoşi. Nu cred că a cădea un examen te transformă într-un handicapat, şi cu atât mai puţin nu eşti condamnat pe viaţă. Un eşec nu e, la urma urmelor, decât un eşec. Pentru unii, el e un binevenit duş de trezire la realitate. Pentru alţii, un prilej de a descoperi că viaţa e un contract, că primeşti doar în măsura în care dai. În sfârşit, pentru alţii nu e decât confirmarea faptului că dacă ai pila necesară (fie ea un tată "potent", fie un partid iresponsabil, dar mare), te poţi strecura fluierând prin viaţă. PSD-ul se adresează, prin întreaga sa filozofie politică, celei din urmă categorii. Felul dezgustător în care neo-comuniştii încearcă să folosească în avantaj propriu efectele acestei prime şi, pentru unii, brutale încercări de a repune pe şine trenul deraiat al învăţământului românesc confirmă tot ce s-a spus mai rău despre Iliescu şi urmaşii săi. Există, totuşi, ceva de admirat la acest partid, în care unii văd o sinteză a însuşirilor negative ale poporului român, alţii doar supravieţuirea unui mod primitiv de a înţelege mersul lucrurilor. Şi anume, talentul serviciului de cadre pesedist de a găsi agenţii prin care să semene răul în lume. În anii '90, au nenorocit România întrebinţând  metodele hard ale hoardelor lui Miron Cozma. În mileniul al treilea, ei îşi continuă opera distructivă prin metode soft implementate de oameni la fel de duri, dar care poartă şişul ascuns în mănuşi de satin. După numărul de magie în "afacerea manualelor alternative" din perioada când a fost ministreasă, iată că ex-Abramburica s-a reinventat în chip de Cati de Catifea. Fără lămpaşe, garnituri de tren, ortaci, ghioage şi securi, d-na Andronescu a moşit o lovitură cu efecte la fel de catastrofale ca războiul civil din 13-15 iunie 1990. Atunci, pretextul l-au constituit legionarii. Astăzi, etnobotanicele. Ca pesedist de frunte, d-na Andronescu poate susţine orice aberaţie fără să suporte vreo consecinţă. Dar ca rector, cum îi va privi în ochi pe studenţii intraţi pe merite proprii, când aceştia se vor trezi c-au devenit colegi cu nişte tineri înmatriculaţi pentru singurul şi umanitarul motiv că altfel s-ar apuca de droguri?! Incredibil, dar am ajuns s-o trăim şi pe asta: halucinogenia şcolarizează România!