Festivalul berii, în sectorul 6 din Bucureşti

Festivalul berii, în sectorul 6 din Bucureşti

Iubitorii de bere sunt invitaţi în spatele staţiei de metrou Grozăveşti, la Deutsches Bierfest, între 30 septembrie şi 9 octombrie, între orele 17.00 -2.00.

La eveniment, se anunţă degustări de bere, alături de mâncăruri tradiţionale nemţeşti şi româneşti, jocuri de lumini şi lasere, totul acompaniat de muzica celor mai în vogă formaţii autohtone, precum Vunk, Taxi, Timpuri Noi, Compact, Spitalul de Urgenţă, Bere Gratis şi Hara. Organizatorii vor amenaja un cort uriaş cu o capacitate de peste 2.000 de persoane, adus direct din Germania, similar celor de la Oktoberfest. Fiecare seară a festivalului va avea propria tematică şi va include un program artistic cu specific bavarez şi românesc, ce va culmina pe 3 octombrie cu o seară specială cu prilejul celebrării Zilei Naţionale a Germaniei. Printre surprizele care îi aşteptă pe cei ce vor trece pragul festivalului se numără jocuri şi concursuri tradiţionale şi tombole prin care se pot câştiga numeroase premii în bere.

Ne puteți urmări și pe Google News