Avem încă 4 kilometri de autostradă

Avem încă 4 kilometri de autostradă

România are începând de astăzi încă patru kilometri de autostradă. Este vorba despre o porţiune din centura ocolitoare a Constanţei.

Premierul Emil Boc şi ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, au inaugurat, astăzi, patru kilometri de autostradă pe centura Constanţei. De asemenea, tot de astăzi se poate circula în regim normal pe cei 14 kilometri de autostradă dintre Constanţa şi Murfatlar, parte a tronsonului Medgidia-Constanţa din Autostrada Soarelui, care au fost deschişi circulaţiei cu câte o bandă pe sens în iulie. Tot atunci s-au mai dat în folosinţă şi 7 kilometri din centura Constanţei la regim de autostradă.

Deoarece primăria Constanţei a interzis traficul greu prin municipiu începând cu 1 octombrie, deschiderea celor patru kilometri de pe centură vine să rezolve o problemă pentru tirurile care trebuiau să ajungă în portul Constanţa.

Directorul Direcţiei Regionale de Drumuri Naţionale şi Autostrăzi Constanţa, Aidin Ibram, a declarat atunci că pe 30 noiembrie va fi inaugurată toată şoseaua de centură, de la Ovidiu la Agigea, iar pe 30 mai 2012 va fi pe deplin finisată.

Potrivit acestuia, în Constanţa se va circula anul viitor în regim normal pe 50 de kilometri de autostradă, cu excepţa a 14 kilometri dintre Cernavodă şi Medgidia, unde se va circula pe o singură bandă.

Porţiunea dintre Medgidia-Constanţa va fi finalizată în iunie 2012, în timp ce partea dintre Cernavodă şi Medgidia va fi gata în 15 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, respectiv de pe 7 octombrie. Prin contract, Astaldi şi Max Boegl s-au angajat să dea în folosinţă o porţiune din autostradă încă de anul viitor.