Cum să faci faţă crizei - sugestii de la sfătuitorul lui Vaclav Havel
- Mona Sc ări șoreanu
- 28 septembrie 2011, 00:38
"Sunt mai îngrijorat de viitorul dolarului american decât de situaţia euro. Evenimentele din Grecia vor conduce la o recalibrare între euro şi dolar", a declarat pentru Capital, Tomáš Sedláek, fostul consultant economic al preşedintelui ceh, Vaclav Havel, descris de către Yale Economic Review drept una dintre cele cinci minţi luminate ale economiei mondiale.
Sedláek, care este în prezent şeful departamentului strategii macroeconomice a celei mai mari bănci din Cehia, CSOB, susţine că ne aflăm în mijlocul crizei economice şi că trebuie să luăm în calcul posibilitatea ca aceasta să devină mai agresivă decât până acum. "Trebuie să fim pregătiţi de ce e mai rău. Deşi poate părea prea târziu, este bine să nu mai cheltuim tot ceea ce producem", susţine acesta. Unde să păstrezi economiile Cu toate că, din punct de vedere tehnic, Grecia este în faliment, această situaţie nu are nimic de-a face cu moneda euro. "Imaginaţi-vă cum ar fi fără moneda unică acum, în plină criză. Inflaţia ar fi crescut îngrijorător şi poate s-ar fi iscat şi războaie care ne-ar fi întors pe unii împotriva celorlalţi. Cred că salvarea noastră a fost aderarea la UE şi moneda euro", a detaliat Tomáš Sedláek. Acesta spune că blocul comunitar luptă pentru salvarea Greciei, la fel cum, acum doi ani, a susţinut Ungaria, care se confrunta cu probleme financiare grave. Explicaţia ţine de liantul care uneşte ţările europene, astfel încât nici un stat membru nu poate permite prăbuşirea vecinului său. În ceea ce priveşte România, ca şi Cehia, ţara trebuie să adopte o poziţie prudentă, mai precaută decât a stalelor vestice, mai bogate. Sedláek susţine că îşi păstrează banii în bănci deoarece "am destule probleme ca să-mi mai fac griji şi pentru bani". Acesta recomandă ca plasamentele să fie cât mai variate şi în nici un caz să nu se mizeze exclusiv pe aur.