Anna Lesko: "Am crescut frumos lângă Irinel, m-am deschis ca o floare
- Anca Simionescu
- 22 septembrie 2011, 10:07
Invitată aseară la Cancan TV, cântăreaţa Anna Lesko a răbufnit şi a spus pentru prima dată în public care este părerea ei despre relaţia dintre Irinel şi Monica Columbeanu.
Aseară, în emisiunea Cancan TV, de la Kanal D, Anna Lesko a vorbit în premieră despre ce a ţinut-o alături de Irinel Columbeanu, timp de peste opt ani, dar şi ce părerea i-a făcut căsătoria omului de afaceri cu Monica Gabor. "Irinel a făcut o mare greşeală când s-a căsătorit cu Monica", a răbufnit cântăreaţa.
Foarte revoltată de ceea ce face acum Monica, Anna Lesko a continuat. "Poate îi e frică de sărăcie". Vedeta a mai subliniat că îl cunoaşte foarte bine pe Irinel şi că acesta este "un om minunat". "Am crescut frumos lângă Irinel, m-am deschis ca o floare", a spus cântăreaţa, adăugând că lângă omul de afaceri a învăţat româneşte şi a făcut o facultate.
Anna Lesko susţine că s-a despărţit amiabil de Irinel, pentru că "cred că la un momendat am uitat să-i fiu femeie", sunt prieteni în continuare şi a mai spus că se bucură că acesta o are pe Irina lângă el, fetiţa lui în vârstă de patru ani.
Pe Monica, cântăreaţa a întâlnit-o prima dată pe când se afla într-un tuneu în ţară, şi în care era însoţită de Irinel. Monica i-a cerut atunci un autograf. Anna Lesko a adăugat că "paşii pe care îi face Monica sunt demni de dispreţ", dar şi că n-ar cânta niciodată la nunta ei.