Când s-a suit în avionul de Washington, Traian Băsescu habar nu avea ce-l aşteaptă în America. Noroc cu un fost cadru al PSD, azi şef peste un serviciu secret, care a sunat un prieten de la CIA şi i-a spus: "Ajută-mă şi bagă-l şi pe ăsta la Casa Albă".
L-au băgat, dar pe uşa servitorilor şi l-au dus în biroul lui Biden, biet vicepreşedinte al Statelor Unite. Taman atunci, pe acolo trecea întâmplător Obama. N-avea ce face vreme de juma de oră, aşa că, văzându-l pe Băsescu, i-a zis: "Hai, dragă, să bem o cafeluţă". Dar fără prăjiturică, fără salve de tun şi fără o recepţie ca-n "American President", unde oaspeţii valsează pe muzica fanfarei militare. Obama a făcut o poză cu Băsescu care, în schimb, i-a lăsat pe americani să-şi pună scutul antirachetă pe pământul sfânt al patriei noastre. Şi uite aşa, pentru o poză şi o cafea, a amanetat diktatorul viitorul ţării. Cam aşa arată vizita lui Băsescu la Washington, repovestită şi reinterpretată de veselul menestrel Ponta. Fără îndoială, omul are talent de narator. Dar poate ne-am fi aşteptat de la altceva din partea unui politician care vrea să fie prim-ministru. Ca ziarist care crede în libertatea cuvântului, susţin dreptul oricărei persoane de a critica orice, inclusiv vizita lui Băsescu în America. Nu accept invocarea aşa-numitului "interes naţional". Prea des în spatele acestor cuvinte se ascunde o afacere dubioasă. Dar liderii USL, adepţi ai teoriilor conspiraţioniste potrivit cărora serviciile secrete şi americanii te pot face stăpân peste România, nu au curaj să atace substanţa relaţiilor pe care Băsescu le-a construit cu SUA. În consecinţă, soluţia opoziţiei a fost să coboare discuţia la nivelul unui talk- show despre nunta lui Borcea.
Vizita prezidenţială a avut cel puţin un element care merita o dezbatere serioasă: posibila achiziţionare a unor avioane F-16. În tradiţia comunistă, potrivit căreia prostimea trebuie să ştie cât mai puţin, politicienii români au ocultat acest subiect. Primul oficial care a oferit detalii a fost ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, care a spus că această temă a fost abordată la Washington şi că se negociază ca România să cumpere avioane noi - nu uzate - împreună cu Bulgaria, Croaţia şi poate şi alte state din regiune. Ulterior, şi Traian Băsescu a răspuns unei întrebări pe această temă, arătând că nu sunt resurse pentru achiziţionarea acestor aparate şi că trebuie găsită o soluţie de finaţare "pe termen lung". Pornind de la aceste informaţii, m-aş fi aşteptat ca opoziţia şi puterea să pornească o discuţie: avem nevoie de aceste avioane? Cum putem să le cumpărăm? Este acceptabilă varianta în care România împarte cu Croaţia şi Bulgaria costurile de întreţinere a avioanelor şi de instruire a piloţilor? Aparent, răspunsul este simplu: acum nu sunt bani. Dar cred că ar trebui să privim şi din altă perspectivă. Putem să ne prezentăm drept o "putere regională", care vrea să protejeze Republica Moldova, dar să nu avem nici măcar un avion capabil să execute misiuni de poliţie aeriană? În plus, România a cerut insistent să intre în NATO şi, atunci când a fost primită, şi-a luat nişte angajamente referitoare la bugetul alocat apărării şi la dotarea propriei armate. Faptul că şi alte state şi-au încălcat promisiunile făcute la aderarea la spaţiul nord-atlantic nu este o scuză.
Nu am pretenţia să am un răspuns la o problemă atât de sofisticată precum achiziţionarea avioanelor F-16, dar cred că discuţia trebuie purtată. Public, cu persoane care să aibă expertiza necesară, şi nu după ce o decizie a fost luată deja! Ştiu, există riscul ca, din nou, liderii USL să ducă dezbaterea în zona fabulaţiei. PNL, care nu în urmă cu mult timp a avut iniţiativa retragerii din Irak, ne-a arătat deja că ar face orice pentru nişte voturi în plus. Dar, într-o democraţie, discuţii sensibile pe teme legate de securitatea naţională nu pot şi nu trebuie să fie evitate. Cât despre atitudinea domnului Ponta, până la urmă, este decizia electoratului român dacă acesta este modelul de lider pe care şi-l doreşte.
Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre
