Am văzut din întâmplare într-una din serile trecute o emisiune fabuloasă de satiră şi umor la TVR Info.
Nu era nici din cele burleşti, nici din cele fâsâite, explicative şi trase de păr, astea fiind limitele între care se întinde prin tradiţie gustul pentru umor televizat al românului mediu încă de la începuturile TVR, în anii '60. Nu: era ceva de să răstorni popcornul pe mochetă, întinsă la nesfârşit, cu replici incredibile, pe care trebuie s-o fi văzut ca să crezi că a putut exista. Bineînţeles, şpilul e că umorul era involuntar.
Pe scurt, doi băieţi de la rubrica sport stăteau înfipţi în mijlocul noii şi inutilei Arene Naţionale, construită exclusiv pentru fotbal (iar nu, aşa cum se pretindea iniţial, pentru tot felul de sporturi de masă) la frumoasa sumă de 240 milioane euro, cu doi invitaţi: unul din Primăria Generală şi unul de la firma de consultanţă a proiectului. Discuţia în chestie fusese înregistrată înainte de meciul cu naţionala Franţei, acela cu tărăşenia ruşinoasă, iar acum era difuzată în reluare în prime time, din motive obscure, după meci.
Probabil că Oprescu n-a avut destui bani ca să-i plaseze Stelian Tănase şi lui prin târg vreun zvon de câştig la ceas de seară, aşa că a apelat la şuşele clasice cu postul naţional. Sau nişte colegi or fi vrut să-i facă de râs pe cei patru, nu ştiu. Cert e că vreo oră au ţinut-o langa cu marea realizare care copiază nu ştiu ce stadion german, cu iată că se poate şi la noi, să nu mai vorbească răuvoitorii, cu ce sentimente "aproape mistice" călcau ei acea iarba impecabilă şi intrau prin vestiare (?!), cu ce laude ne-a copleşit antrenorul francez pentru teren, cu cine şi cum o să cântăm imnul. Nici un element al fiasco-ului ce avea să urmeze n-a rămas necădelniţat cu anticipaţie de nefericiţii care, dacă ar fi putut da în bobi, ar fi roit-o urgent de acolo. Într-un exerciţiu de autism perfect, TVR Info difuza fără vreun amendament aceste panegirice ambarasante, pline de clişeele mândriei naţionale circa 1982, după meciul la care râul şi ramul ne-au trădat mişeleşte, intonatul imnului s-a transformat în motiv de dispută gratuită, etc.
Aş fi ignorat acest episod absurdamuzant dacă nu mi s-ar fi părut: (a) ilustrativ pentru lipsa adecvării la realitate cu care tratăm tot felul de păţanii de interes public, din care nu învăţăm nimic altceva decât să pălăvrăgim tot înainte, cu aplomb, ca la armată, unde ne educau că n-are mare importanţă ce zici atâta vreme cât o faci tare, răspicat, după formule consacrate; şi (b) asemănător cu ce s-a întâmplat săptămâna trecută în partidul principal de guvernământ, PDL, a cărui anunţată moarte în justiţie s-a dovedit a fi o ştire uşor exagerată, să zic aşa.
Nu e prea surprinzător că echipa tehnică a partidului nou aleasă în mai, girată acum de dl. Ioan Oltean, a uitat să ducă hârtiile la tribunal în termenul legal de 30 de zile. Cine o ştie, n-are de ce să se mire. Halucinant este cum au ales ei să depăşească momentul, o dată problema apărută: anume cu maxim de tupeu, decretând că articolul de lege nu e chiar unul obligatoriu, ci aşa, orientativ. Asta, pentru opinia publică. În instanţă era mai greu de mers pe linia cu legea orientativă, aşa că s-a lucrat pe procedură pentru a evita fondul, cum este obiceiul pe la noi, dându-i un brânci pe scări reclamantului. Cu alte cuvinte, comiţi o gafă neprovocată şi elementară, pentru care un comisionar cu opt clase e dat afară din slujbă, dar nimănui nu i se cere demisia: nici dlui Ioan Oltean ca secretar general, nici vestitului nea Antonie, mandarinul-şef al partidului, o figură antediluviană pe care liderii politici aleşi trebuie s-o curteze pentru a putea funcţiona. Nea Antonie, cu aerul lui de majordom scăpătat amestecat cu magaziner socialist, este de fapt acela, uns cu toate alifiile, care cenzurează cu creion chimic deciziile BPN - cam la fel ca dl. Gherghina, bugetul de stat.
Cu aceste două creiere administrative egal de valoroase, dar acţionând uşor neconcertat, PDL aduce cu Diplodocus, un saurian faimos pentru că şi el avea două creiere: unul mai mic în cap, pentru a-şi mişca fălcile şi partea din faţă, şi altul ceva mai mare în fund, pentru a-şi mişca picioarele dinapoi şi, în fine, chiar fundul. Nu cred că există vreun dubiu privind creierul pe care l-a folosit PDL când cu înregistrarea la tribunal.
Afară doar dacă nu cumva, după cum suspectează unii, o atare eroare de începător n-ar fi întâmplătoare, ci parte dintr-un plan al perdanţilor de la Convenţie de a invalida conducerea actuală şi a provoca refacerea alegerilor. Caz în care rolul creierului posterior nu trebuie ignorat. Ne întoarcem la tradiţionala dilemă, niciodată uşor de rezolvat în această ţară: prostie sau ticăloşie?
Recomandările noastre
