Buzăul îl ameninţă pe Victor Ponta cu ruperea PSD

Buzăul îl ameninţă pe Victor Ponta cu ruperea PSD

Liderii filialei îi forţează mâna lui Victor Ponta să accepte candidatura lui Vasile Mocanu pentru un nou mandat la Consiliul Judeţean, în defavoarea PNL.

Social-democraţii buzoieni îi fac zile negre liderului Victor Ponta. Ei ameninţă cu ruptura totală de centru, dacă preşedintelui Consiliului Judeţean, Victor Mocanu, nu i se permite să candideze pentru un al patrulea mandat. Primarul Constantin Boşcodeală susţine că nu se teme de demitere, fiul lui Mocanu afirmă că poate intra în parlament şi ca independent, iar la nivelul filialei se vehiculează tot mai frecvent posibilitatea unei părăsiri în masă a PSD, ca ultimă soluţie de "convingere" a liderilor de la Bucureşti. Temerile lui Ponta s-au adeverit Victor Ponta şi Crin Antonescu, cei doi copreşedinţi USL, au anunţat că se vor deplasa în judeţe pentru a media diferendele. Buzăul se va dovedi o nucă tare. Ponta are deja un dinte împotriva familiei Mocanu, care a jucat în trecut la două capete cu UNPR, în timp ce Victor Mocanu a fost protagonistul unui scandal legat de proiecte cu finanţare UE. De altfel, cocoţarea tandemului Boşcodeală- Mocanu la cârma filialei Buzău, prin debarcarea senatorului Ion Vasile cu sprijinul secretarului general al partidului, Liviu Dragnea, nu a fost o manevră care să-l fi încântat pe Ponta, dar a fost nevoit să o accepte ca soluţie de moment, pentru a pune capăt luptelor intestine de acolo, au declarat EVZ surse social-democrate. În prezent, liderii buzoieni se dovedesc mai incontrolabili decât predecesorul lor. "Vor fi probleme mari, în toate sensurile!", "Nu are decât să mă demită", "Voi pune umărul astfel încât candidatura lui Bâgiu să fie perdantă", "Dacă se vrea să se câştige alegerile trebuie respectat protocolul USL" sunt numai câteva din ameninţările proferate dinspre Buzău către conducerea centrală a PSD, după instalarea liberalului Cristian Bâgiu drept candidat USL la şefia CJ. Singurul PSD-ist buzoian de partea lui Ponta este deputata Carmen Moldovan. "Sunt de acord cu deciziile pe care preşedintele partidului le ia. Am încredere în judecata domnului Victor Ponta. Dacă Victor a ajuns la această soluţie cu Crin Antonescu, înseamnă că a fost cea mai bună soluţie la acel moment", ne-a declarat Moldovan. Demisie sau demitere? Liderul filialei PSD, primarul Constantin Boşcodeală, a fost primul care a ridicat "temperatura politică", anunţând ieri o "ruptură definitivă de conducerea USL" în cazul în care nu se revine asupra deciziei. "Dacă crede Ponta că mă poate îndupleca nu va putea decât să mă demită pentru nerespectarea unei decizii care este împotriva protocolui USL", a supralicitat Boşcodeală. Victor Mocanu a dat asigurări că va avea grijă ca Bâgiu să nu iasă preşedinte de consiliu judeţean, aşa cum doresc "doi indivizi care sunt rupţi de realitate", aluzie la copreşedinţii USL. "Eu cred că pe această variantă USL va pierde la Buzău şi eu voi pune umărul pentru ca această candidatură să fie perdantă", a promis Mocanu. Nici fiul său, deputatul Adrian Mocanu, nu ar fuma prea devreme "pipa păcii" cu Centrul. "Dacă la Buzău se vrea să se câştige alegerile, trebuie respectat protocolul USL. Nu domnul Ponta trebuie să ne dea dreptate, protocolul care s-a semnat ne dă deja dreptate. Dacă lucrurile nu sunt corecte de la bun început, problemele vor fi mari, în toate sensurile", a declarat Mocanu pentru EVZ. "Pe această variantă USL va pierde la Buzău şi eu voi pune umărul pentru ca această candidatură ( a lui Bâgiu-n.r.) să fie perdantă" VICTOR MOCANU, preşedintele CJ Buzău INTERESE Lupte în procente şi primari În lupta pentru CJ, taberele combatante au angrenat şi primarii locali. Potrivit unor surse din ambele partide, primarii PSD ameninţă că nu vor ridica un pai pentru susţinerea lui Bâgiu la şefia CJ. Aceeaşi atitudine o au edilii liberali faţă de Mocanu, care şi-au avertizat liderii că vor face campanie anti-Mocanu, dacă acesta va fi acceptat drept candidat. Rezervele lor sunt legate de modul în care actualul şef de CJ a înţeles să le blocheze de-a lungul vremii proiectele locale, ne-au mai declarat sursele citate. Fiul lui Mocanu invocă însă cifrele. "Am fost puşi de la centru să facem un sondaj, plătit din bani personali, care a dat PSD cu 54%, PNL cu 21%. În judeţ PSD are 28 de primării. PNL- 29, doar în localităţi mici. Cum poţi să compari o localitate de 400 de voturi cu municipiul Buzău care are 150.000 de locuitori?", susţine Adrian Mocanu. CITIŢI ŞI:

  • PSD Buzău divorţează de Ponta şi Antonescu. Primarul Boşcodeală: Mă pot demite, nu susţin un perdant
  • Vânt de candidaturi separate la locale: USL dă rateuri la Maramureş, Bacău şi Buzău. Ursache: PC nu are om pentru CJ
  • USL s-a rupt şi la Buzău. Baronul Mocanu (PSD): Candidăm separat de PNL
  • Lăcomia miliardarului Dan Voiculescu zguduie USL. VEZI HARTA CANDIDATURILOR USL
  • Preşedinţii de judeţ, buni de plată la UE