Profesorul Pesamosca salvează vieţi şi după moarte

Profesorul Pesamosca salvează vieţi şi după moarte

Peste 2.000 de cititori EVZ au semnat petiţia ca visul lui Pesamosca să devină realitate. Unii îi datorează viaţa.

"Tata Pesi" a dezlegat cazuri cusute cu aţă albă, a bătut orice scenariu de film cu doctori-eroi şi a redat copilăria a 50.000 de micuţi.

Profesorul Alexandru Pesamosca s-a zbătut în neputinţă văzând cum inimile a mii de bebeluşi se sting, pentru că nu are cine şi unde să le repare şi a cerut insistent autorităţilor ca în spitalul lui de suflet, "Marie Curie", să se deschidă o secţie de chirurgie cardiovasculară.

Secţia este gata, au fost investiţi în ea 3,5 milioane de euro şi este echipată cu aparatură de ultimă generaţie peste care s-a depus praful, pentru că nu se găsesc medici care să lucreze cu ele.

"Doi ani am stat în ghips. El m-a vindecat în două luni"

Pentru a îndeplini ultima dorinţă a medicului, EVZ a lansat o petiţie online prin care cerem deblocarea birocraţiei şi a posturilor. Până aseară, semnaseră pe tiţia peste 2.000 de persoane. Mulţi din ei foşti pacienţi, care şi-l amintesc ca-n prima zi pe "omul acela care exprima bunătate şi nu primea decât mulţumiri".

Una din cititoare ne-a povestit cum "tata Pesi" a vindecat- o ca prin minune în câteva săptămâni, după ce doi ani stătuse cu piciorul în ghips şi aproape că uitase să mai meargă.

"În copilărie am suferit de osteomielită (infecţie osoasă). Între 7 şi 9 ani am stat mai mult la Spitalul Grigore Alexandrescu. În tot acest timp am fost operată de şase ori, mi s-au făcut nenumărate incizii. După şapte ani, boala a recidivat. Şansa mea a fost atunci că medicul Alexandru Pesamosca era de gardă. Mi-l amintesc perfect, deşi au trecut peste 40 de ani de atunci. Era un om blând, nu l-am văzut niciodată nervos, iar faţa lui exprima bunătate", mărturiseşte femeia.

"Femeile îl iubeau. Semăna cu actorul Roger Moore"

"Mama i-a zis că vinde tot ce are ca să cumpere medicamente din străinătate, numai să mă fac bine. Doctorul s-a uitat la ea, a aşezat-o pe scaun, m-a consultat, m-a mângâiat pe cap, a spus că va face tot ce trebuie, după care a adăugat: «Dumnezeu întâi, după El urmăm noi»", adaugă fosta pacientă.

Medicul nu impresiona doar prin bunătate şi profesionalism, ci şi prin carismă. "Era un bărbat frumos. Femeile erau îndrăgostite de el, seamăna izbitor cu actorul Roger Moore. Ştiu că-l amuza când i se spunea de asemănarea cu celebrul actor, dar nu făcea mare caz", îşi aminteşte ea. MULŢUMIRE. Fericită că s-a vindecat, pacienta a păstrat ca amintire biletul de externare

Unde greşeau alţi medici

Dorina Boca, altă semnatară a petiţiei, a povestit că, în urmă cu 21 de ani, şi copilul ei a fost salvat de medicul Pesamosca. Micuţul se născuse cu un hemangiom (tumoră) la gambă, iar atunci, singurul tratament pe care îl recomandau medicii erau radiaţiile cu stronţiu.

"Toţi îmi ziceau să-i fac radiaţii cu stronţiu. Până când am ajuns la Budimex, la doctorul Pesamosca. Prima întrebare a domnului doctor, înainte să vadă copilul, a fost: «Aţi făcut radiaţii cu stronţiu? Spuneţi-mi adevărul, că, dacă aţi radiat hemangiomul, nu operez»", îşi aminteşte femeia.

Nu recursese la tratamentul respectiv, deşi fusese acuzată că-şi duce copilul la moarte. "Datorită doctorului Pesamosca, băiatul meu trăieşte, are 27 de ani şi se pregăteşte de nuntă", este fericită mama. Puteţi semna petiţia  AICI.

"Datorită doctorului Pesamosca, copilul meu trăieşte, are 27 de ani şi se pregăteşte de nuntă." DORINA BOCA mama unui copil salvat de medic Citiţi şi:

  • Sute de persoane l-au condus pe ultimul drum pe Alexandru Pesamosca
  • În rezerva "îngerului copiilor" Alexandru Pesamosca. "Era ca un duhovnic la spital"
  • "Profesorul Pesamosca mi-a făcut transplant de esofag după ce am băut sodă caustică"
  • Cum a fost prof. Alexandru Pesamosca la un pas să fie dat afară din spital. Vezi decizia de evacuare 

Ne puteți urmări și pe Google News