"Credeam că Anglia e civilizată. Dar e bolnavă." Declaraţia îi aparţine Monikăi Konczyk, femeia a cărei poză, sărind de la etajul unei clădiri în flăcări, a devenit emblema revoltelor din Marea Britanie.
Diagnosticul este şocant. Să fie şi adevărat? Nu cumva sunt vorbe spuse la supărare? Dacă Anglia nu e civilizată, atunci poate nici Norvegia dementului Breivik nu este? Nici Franţa, unde răzmeriţele din 2005 au fost mai violente decât acum? Nici Spania "Indignaţilor"? Nici Germania, unde şeful sindicatului poliţiştilor avertiza că sunt posibile mişcări de stradă asemănătoare celor britanice? Dacă e aşa, ce mai rămâne din Europa şi civilizaţia ei?
Dicţionarele spun că civilizaţia este nivelul de dezvoltare materială şi spirituală la un moment dat. Cum, în ciuda crizei, dezvoltarea materială nu poate fi, încă, pusă la îndoială, rămâne de discutat dezvoltarea spirituală. A ţinut spiritul european pasul cu autostrăzile şi cu zgârie norii? Cu PIB-ul şi cu indicii bursieri? În ultimele decenii, cei trei piloni pe care s-a fondat şi dezvoltat Europa - familia, şcoala şi biserica - au fost supuşi unor atacuri sistematice şi programatice.
Poliţia a anunţat că majoritatea vandalilor provin din familii dezbinate. Dar ce este o familie nu mai e clar. În tot mai multe state occidentale, legea nu mai defineşte căsătoria drept unirea dintre un bărbat şi o femeie. Familia tradiţională este atacată, pentru că, de exemplu, ar îngrădi emanciparea femeii. Căsătoriile homosexuale ar reprezenta, dimpotrivă, un simbol al libertăţii şi diversităţii. Există un curent tot mai puternic împotriva botezului pruncilor, pentru că li s-ar încălca libertatea de a-şi alege religia. Dar pe micuţi nu-i întreabă nimeni când, arvuniţi din pântecele mamelor surogat sau concepuţi cu taţi anonimi, sunt înfiaţi şi obligaţi să crească cu doi părinţi de acelaşi sex.
Omul modern nu mai are timp de copii. "Cei şapte ani de-acasă" au rămas o vorbă fără noimă în ultima jumătate a secolului XX. Copiii sunt instituţionalizaţi de la vârste din ce în ce mai mici. Malaxorul statului îi transformă în "oameni noi".
Civilizata Anglie îi învaţă încă din grădiniţă, de la patru ani, despre homosexualitate, cu personaje gay introduse în lecţiile de artimetică ori geografie. De la cinci ani, micuţilor li se face educaţie sexuală, după manuale care frizează pornografia. Sub un desen cu un cuplu îmbrăţisat în pat, li se explică cum se fac copiii: "În timp ce s-au dezmierdat, penisul tăticului tău s-a mişcat delicat în interiorul vaginului mămicii tale şi sperma s-a revărsat". După câteva pagini află ce sunt sexul oral şi anal, prostituţia şi masturbarea.
Dacă exacerbarea sexuală este normală, biserica (mai ales creştinismul) este ceva ruşinos şi dăunător. Unui cuplu britanic de penticostali i se interzice să ia copii în plasament, deoarece credinţa lor consideră homosexualitatea un păcat. Deci ar perverti mintea copilului! Un şofer a fost ameninţat de patron că va fi concediat dacă nu îşi dă jos de pe bordul dubiţei o cruciuliţă, care ar leza clienţii de alte credinţe. Înaintea Crăciunului, străzile sunt pline de urări luminoase "Happy Eid" sau "Happy Diwali", sărbători musulmană şi hindusă, celebrate iarna. Comercianţii se feresc însă ca de foc să afişeze "Merry Christmas". Mircea Cărtărescu observa corect că imigranţii sosiţi în occident nu numai că nu pot, dar nici măcar nu sunt tentaţi să se integreze. Şi cum ar fi altfel, de vreme ce ei trăiesc în comunităţi suficient de mari, în care tradiţiile de acasă sunt respectate cu sfinţenie. Şi se ciocnesc de o societate occidentală cu cei trei piloni ai săi şubreziţi şi imunitatea distrusă. Monika Konczyk, imigrantă venită din Polonia, o ţară cu tradiţii încă puternice, a intuit corect. "Anglia (împreună cu toată Europa) este bolnavă!" Prezintă un nou sindrom imuno-deficitar. Dobândit prin tăierea de sub fund a propriilor rădăcini.
Recomandările noastre
