Prima noapte relativ liniştită în Marea Britanie, după cinci nopţi cu violenţe, jafuri, incendieri şi peste 1.500 de oameni arestaţi.
Premierul britanic David Cameron a anunţat că sunt luate în considerare mai multe opţiuni pentru ca cei vinovaţi de dezastrul din ţară să fie aduşi în faţa justiţiei şi pentru a preveni reapariţia unor astfel de acte de vandalism.
"Vom utiliza întreaga tehnologie de care dispunem şi vom verifica imaginile înregistrate prin sistemul de supraveghere CCTV, iar făptaşii, chiar dacă nu au fost încă arestaţi, nu vor scăpa de judecată. Lucrăm împreună cu poliţia, cu serviciile secrete şi cu industria pentru a vedea dacă ar trebui să oprim comunicarea prin intermediul internetului, când ştim că acolo se pun la cale violenţe, dezordine şi infracţiuni", a mai spus Cameron.
Potrivit Euronews, Cameron susţine că violenţele nu au avut nimic de-a face cu protestul faţă de reducerile bugetare, răspunderea având-o bandele de răufăcători şi jefuitorii de ocazie.
Fără nicio urmă de regret
Numărul victimelor din ultima săptămână a ajuns la cinci, după ce un bărbat, Richard Bowes (68 de ani), atacat în Ealing, vestul Londrei, luni noaptea, a murit la spital. El încerca să stingă un incendiu în acea zonă, când a fost atacat de un grup de tineri. Un suspect de 22 de ani a fost reţinut de poliţie.
Pe de altă parte, mai mulţi adolescenţi, care au vorbit cu presa, pe stradă, cu feţele acoperite, au spus cu seninătate că nu au niciun regret. "Am furat câteva televizoare, plasme, PS3, laptopuri şi alte obiecte", a spus unul dintre ei. Întrebat dacă îi pare cumva rău pentru ce a făcut, alt tânăr a replicat: "Nu, pentru că acum pot să mă uit la plasma pe care am luat-o. Este ca şi când ar fi venit Crăciunul mai devreme".
Terorizat şi şocat
Un corespondent al CNN, care a trăit, la faţa locului, evenimentele de la Londra, povesteşte că totul s-a petrecut ca într-un film tragic. "Fuga din Peckham", aşa s-ar fi intitutlat filmul, dacă el ar fi existat.
"Am transmis în direct, din mijlocul violenţelor de pe străzi, unde bande de sute de tineri, femei şi bărbaţi, au spart geamuri, au jefuit magazine, au terorizat trecătorii şi au batjocorit echipele de jurnalişti", spune Dan Rivers.
Echipa de reporteri şi cameramani era pregătită ca pentru o zonă de război, străzile erau patrulate de criminali periculoşi, care furau tot ce puteau - de la televizoare până la sticle cu alcool sau bani, din magazinele pe lângă care treceau. Atunci când au ajuns în cartierul Peckham, seara, au găsit o scenă tipică de anarhie. <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/UkLp4tJuuBc" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Forţele de poliţie erau mult mai puţin numeroase decât vandalii, iar străzile principale erau controlate de mulţimea dezlănţuită. Pentru că transmiteau imagini în întreaga lume, jurnaliştii au devenit ţinta sticlelor şi cărămizilor aruncate de tinerii care încercau să-i alunge din zonă.
Poliţiştii păreau depăşiţi de situaţie, iar echipa de televiziune a fost nevoită să se apere singură şi să se asigure că nu le va fi distrusă camera de filmat. "Am fost mai speriat în acea zi la Pekham decât am fost în Afganistan, Libia sau Coasta de Fildeş", mărturiseşte corespondentul CNN.
"Sentimentele de depresie şi frică erau foarte puternice, ca şi când societatea britanică era pe moarte şi ne întrebam cum se poate reinstaura ordinea", spune Rivers. Discuţiile despre cauzele violenţelor rămâne deschisă, dar milioane de britanici sunt uşuraţi că starea de haos şi anarhie pare să se fi terminat şi speră să nu mai revină .