Polonia: patru morţi şi cel puţin 30 de răniţi într-un accident de tren
- Simona Mătieș
- 12 august 2011, 20:41
Un tren de călători, care făcea legătura între Varşovia şi Katowice, a deraiat, azi, în satul Baby din Polonia, făcând cel puţin patru morţi şi 30 de răniţi, relatează BBC.
Locomotiva şi cele trei vagoane ale trenului au sărit de pe şine, dar nu se cunoaşte deocamdată cauza deraierii garniturii. Purtătorul de cuvânt al poliţiei, Ewa Drozdz, a declarat că echipele de salvare se află la faţa locului. "Am auzit un zgomot puternic", a povestit pasagerul Marcin Chlebowski pentru presa locală. "Primul vagon a fost complet distrus, ferestrele s-au spart, scaunele au fost distruse. Oamenii au rămas calmi, mulţi sunt încă în stare de şoc, iar echipele de urgenţă au ajuns repede la faţa locului", a mai spus el. Oameni prinşi sub vagon Primul vagon este răsturnat pe o parte, spun martorii. În tren se aflau în jur de 280 de călători. Pompierul Wlodzimierz Kapiec a declarat, pentru postul de televiziune TVN24, că numărul decedaţilor ar putea creşte. "Ni s-a spus că oamenii au fost aruncaţi prin ferestre, în urma impactului, şi au ajuns sub vagonul răsturnat pe o parte", a explicat Kapiec. Accidentul s-a produs în jurul orei 16:15 (ora 14:15 GMT), la două ore după ce trenul a plecat din capitala Varşovia.