Câte firme au românii în Bulgaria

Câte firme au românii în Bulgaria

Pe teritoriul Bulgariei funcţionează 272 de firmelor cu capital integral românesc. Acestea au fost deschise în special în localităţile Sofia, Ruse, Plovdiv şi Varna, potrivit unui comuniact al Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA).

La 31 martie 2011, în România erau înregistrate 1.307 societăţi mixte româno-bulgare cu un capital investit de 32,2 milioane euro. Cea mai mare parte a investitorilor, atât români cât şi bulgari, o reprezintă firmele mici şi mijlocii.

Anul trecut, comerţul româno-bulgar a atins un maxim în evoluţia relaţiilor bilaterale, în valoare de 2,8 miliarde euro. În primul trimestru din 2011, schimburile comerciale bilaterale au crescut cu 39% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Recent, autoritățile fiscale din orașul bulgăresc Ruse au anunțat că cel mai bogat om din localitate este un român. Ulterior, văzând că acesta nu se prezintă pentru a-și plăti impozitele la stat, autoritățile au spus că îl așteaptă pe conaționalul nostru cu o icoană cadou.

Ce vor să facă românii împreună cu bulgarii

Piaţa de energie din România ar putea fi cuplată cu cea din Bulgaria, iar pe Dunăre urmează să fie construite noi complexuri energetice. Alături de acestea, colaborarea în transportul energiei electrice şi proiectele regionale de interes european sunt câteva dintre acţiunile comune dintre România şi Bulgaria, care au fost discutate şi astăzi, în cadrul întrevederii dintre Ion Ariton, ministrul economiei, cu omologul său bulgar, Traycho Traykov, aflat într-o vizită de lucru în ţara noastră.

Cu aceasta ocazie, au fost trecute în revistă evoluţia şi perspectivele schimburilor comerciale bilaterale, a fost apreciat ritmul susţinut al cooperării economice atât în plan bilateral, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Economiei.

Ne puteți urmări și pe Google News