Senatorul Cătălin Voicu, marele combinator de dosare, a scăpat

Senatorul Cătălin Voicu, marele combinator de dosare, a scăpat

480 DE ZILE. Atât a stat în arest preventiv cel care se visa ministru de Interne şi dădea ordine generalilor de Poliţie şi judecătorilor cum să instrumenteze dosarele.

Senatorul PSD Cătălin Voicu, închis pentru trafic de influență, a fost eliberat aseară, după un an și patru luni de detenție. El a mers direct acasă, în Cotroceni. La ieșirea pe poarta penitenciarului, vizibil slăbit, Voicu a declarat sec: „Sunt complet nevinovat”. El a fost așteptat de către fostul senator Șerban Nicolae, care este și avocatul său, și de către familie. El a fost eliberat din arest preventiv, în urma deciziei Completului de cinci judecători al instanţei supreme, în cazul senatorului fiind cea de-a patra cerere de a fi judecat în stare de libertate, solicitare care în final a fost admisă. Încrengătura Voicu - Costiniu - Cășuneanu - Locic Cătălin Voicu a fost arestat preventiv pe 30 martie 2010, fiind trimis în judecată de către DNA pentru trafic de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Alături de Voicu, DNA i-a mai trimis în judecată, pentru fapte de corupţie, pe judecătorul Florin Costiniu şi pe oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic. Astfel, Costiniu este judecat pentru complicitate la trafic de influenţă, Căşuneanu - pentru cumpărare de influenţă, iar Locic - pentru cumpărare de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapte de corupţie şi participaţie improprie la fals intelectual la legea contabilităţii în legatură cu fapte de corupţie. Aceştia au fost şi ei arestaţi preventiv, dar în 13 aprilie 2010 au fost puşi în libertate. Fără număr Potrivit procurorilor, în perioada iulie - septembrie 2009, Cătălin Voicu, „prevalându-se de prerogativele ce derivă din calitatea sa de senator”, ar fi primit de la Costel Căşuneanu, în două tranşe, sumele de 250.000 de lei, echivalentul a 60.000 de euro, şi 200.000 de euro, în schimbul intervenţiei pe lângă Florin Costiniu, în vederea adoptării unei soluţii favorabile societăţii co merciale la care omul de afaceri era asociat. O lună mai târziu, Voicu ar fi pretins şi primit de la Marius Locic suma de 119.000 de lei în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă poliţişti pentru a-i determina să propună o soluţie favorabilă într-un dosar în care acesta era cercetat pentru fapte penale. Procurorii au pus sechestru asigurător pe suma de 200.000 de euro, aparţinând omului de afaceri Costel Căşuneanu. De asemenea, procurorii anticorupţie au instituit sechestru asigurator pe un imobil ce aparţine lui Marius Locic, a cărui valoare estimată este mai mare de 119.000 de lei. STENOGRAMĂ Senatorul şi judecătorul stabileau influenţarea judecării unui dosar în favoarea omului de afaceri Costel Căşuneanu: Cătălin Voicu: Căşuneanu. E păcat să ratăm o chestie de-asta. Florin Costiniu: Da, mă, da’. C.V.: (...) Ăştia-s bani pe care nu-i mai luăm. Luăm o dată şi gata! Pe muncă cinstită. Costiniu Florin: Da! Ah... dacă... AU VRUT SĂ-L FACĂ MINISTRU DE INTERNE Toţi greii din PSD ştiau că „rezolvă” dosare În 2008, Viorel Hrebenchiuc şi Marian Vanghelie s-au bătut pe viaţă şi pe moarte în forul de conducere al PSD pentru a-l propulsa pe Cătălin Voicu în funcţia de ministru de Interne. Cei doi l-au convins pe Mircea Geoană, liderul de atunci al socialdemocraţilor, să-l susţină pe Voicu, dar cel care s-a opus a fost Miron Mitrea, care l-a susţinut pe Gabriel Oprea. A fost un vot secret câştigat de Oprea. Voicu i-a reproşat lui Marian Oprişan că l-a trădat. Senatorul Voicu i-a spus lui Oprişan: „Ai văzut că dacă m-am retras eu, ţi-a trimis dosaru’ la Cluj? O să vezi ce iei tu la Cluj!”, conform unei stenograme din dosarul întocmit de DNA. Toţi din PSD ştiau la acea oră că Voicu juca pe degete dosarele din Justiţie. CITIŢI ŞI:

  • Lotul "Voicu": liber, dar cenzurat
  • Declaraţii contradictorii în dosarul "Voicu"
  • Vinerea neagră pentru inculpatul Cătălin Voicu
  • Cine l-a vrut pe Cătălin Voicu ministru de interne
  • Voicu: Dacă făceau flagrant, nu mă spălau o mie de ape
  • Voicu a devenit doctor cu girul universitarilor apropiaţi ai PSD

Ne puteți urmări și pe Google News