TEST-DRIVE EVZ: Honda Jazz, cel mai mare autoturism mic
- Cristian Ionescu
- 12 iulie 2011, 17:45
Monovolumul Honda Jazz este foarte compact la exterior şi incredibil de încăpător la interior – o propunere aproape ideală, dacă am putea face abstracţie de preţul nu tocmai popular.
Pentru o maşină căreia îi lipsesc zece centimetri ca să ajungă la pragul de patru metri lungime, Honda Jazz este aproape neverosimil de mărinimoasă cu nevoia de spaţiu a proprietarului său.
La fel de adevărat este că, pentru un model atât de mic, monovolumul japonez vine în România cu un preţ surprinzător de mare – o caracteristică supărătoare generalizată în acest segment.
Hocus-pocus cu bancheta
Niciun vehicul de pasageri cu o amprentă la sol similară nu rezolvă cu mai multă ingeniozitate şi succes îndatoririle de cărăuş, atunci când i se cere asta, decât Jazz-ul.
Portbagajul are o capacitate minimă de 330 de litri. Scaunele din spate ("Magic seats") se pot rabata pe două direcţii.
Dintr-o singură mişcare, spătarul banchetei poate fi coborât, aliniindu-se perfect cu podeaua portbagajului, acesta din urmă căpătând, în acest fel, dimensiuni impresionante.
Dacă se doreşte, şezutul poate fi ridicat (întocmai ca un scaun de cinematograf), eliberând numaidecât o zonă importantă în spatele scaunelor din faţă, potrivită pentru depozitarea unui obiect de mari dimensiuni sau a unei biciclete.
Hibridul vine la sfârşitul anului
Şoferul şi pasagerul din dreapta au la dispoziţie, fără nicio exagerare, la fel de mult loc (pentru cap, umeri, picioare) cât în destule modele din clasa medie.
Suplimentar, zonele dedicate depozitării obiectelor personale şi recipientelor cu răco ritoare sunt răspândite din abundenţă împrejurul ocupanţilor.
Spre sfârşitul anului, Honda va aduce în România şi versiunea cu motorizare hibridă a gamei Jazz. Prin comparaţie, în acel moment, preţul modelului dotat cu "benzinarul" de 1.4 litri (14.235 de euro) va deveni, brusc, aproape ispititor.
INFORMAŢII ESENŢIALE
Honda Jazz 1.4 Trend
Lungime/lăţime/înălţime: 3,90/1,69/1,52 metri Ampatament/masă proprie: 2,49 m/1.146 kg Capacitate rezervor/portbagaj: 42/335 (883/1.320) l Motor: benzină, 1.339 cmc, 100 CP, 127 Nm, 126 g/km Transmisie: 2x4 (faţă), 5+1 M Performanţe: 11,4 (0-100 km/h), 182 km/h (vit. max.) Consum oficial mixt: 5,5 l/100 km Consum în test: 5,9 l/100 km (minim), 10,1 l/100 km (maxim) Dotări (selecţie): airbaguri (frontale, laterale, cortină), ABS, EBD, VSA (cotrolul electronic al stabilităţii şi tracţiunii), radio-CD (MP3, aux), aer condiţionat, banchetă spate "Magic seats" - cu dublă rabatare, volan reglabil pe înălţime şi în adâncime, geamuri şi oglinzi electrice, închidere centralizată Preţ cu TVA: 14.235 euro Modele concurente: Kia Venga 1.4 (90 CP) Play – 13.872 euro; Subaru Trezia 1.3 (99 CP) L – 15.736 euro; Hyundai ix20 1.4 (90 CP) Confort – 16.728 euro