BAC 2011: Meditaţii gratuite pentru elevii care au căzut bacalaureatul

BAC 2011: Meditaţii gratuite pentru elevii care au căzut bacalaureatul

Pentru elevii Grupului Şcolar ''Miron Nicolescu'' din Giurgiu nu a venit încă vacanţa. Deoarece rata de promovare a fost 0%, directorul a hotărât că pe parcursul lunii următoare elevii vor primi meditaţii gratuite la materiile la care s-a susţinut examenul în această vară.

''Pentru o lună vom institui ore de pregătire şi consultaţii la română şi matematică şi alte materii, dimineaţa şi după-amiaza, pentru a-i îndruma pe elevii care au căzut la prima sesiune a Bacalaureatului din acest an'', a declarat directorul Grupului Şcolar ''Miron Nicolescu'' din Giurgiu, Ioan Vasilache.

Potrivit acestuia, unitatea de învăţământ nu a înregistrat până în acest an asemenea rezultate la Bacalaureat. El îşi explică acest eşec prin faptul că cei 220 de candidaţi provin din două clase de învăţământ la zi şi şapte clase de învăţământ cu frecvenţă redusă sau seral, unde se intră fără examen de capacitate, iar elevii de aici au vârste de până la 40 de ani, sunt oameni care au familii sau muncesc şi vin la şcoală în funcţie de timpul liber pe care îl au.

“Anul trecut procentul de promovabilitate a fost de 60%, şi pentru mine este o surpriză, e o cădere care m-a şocat, dar cred că şi atmosfera în care s-a dat examenul cu camere de filmat în clase şi cu mascaţi la poarta şcolii, dar şi subiectele de un nivel mult peste obişnuit au fost de natură să îi blocheze pe elevii care au susţinut examenele'', a mai spus Ioan Vasilache.

Procentul de promovabilitate la prima sesiune a Bacalaureatului din acest an în judeţul Giurgiu a fost de aproximativ 39% şi pentru aproape jumătate dintre notele primite au fost depuse contestaţii.

Ne puteți urmări și pe Google News