Mihai Morar, Paula Seling şi Adrian Sîna se alătură caravanei X Factor

Mihai Morar, Paula Seling şi Adrian Sîna se alătură caravanei X Factor

Audiţiile "X Factor" cu juriu vor lua startul pe 2 iulie la Timişoara, oraşul fiind primul pe harta caravanei şi când s-a pornit în căutarea fenomenului X.

Pe 2 şi 3 iulie, de la ora 11.00, la Filarmonica Banatul vor fi prezenţi şi membrii juriului, Paula Seling, Adrian Sînă şi Mihai Morar. Ei vor asista atât la audiţii, cât şi la spectacolul oferit de concurenţi. Mai mult, juriul le-a pregătit fanilor o sesiune de autografe.

"Mă bucur foarte mult că primele audiţii vor fi la Timişoara pentru că a fost primul oraş care ne-a adoptat în ceea ce priveşte radioul. Chiar dacă am fost de atâtea ori la Timişoara acum este cel mai important drum din viaţa mea. Simt că voi vedea pe scenă şi voi asculta un om a cărui voce mă va impresiona. E clar că fenomenul X factor a cuprins toată ţara, iar nouă, juriului, nu ne rămâne decât să îl găsim pe cel mai bun, adică pe cel care are cea mai bună voce!", spune Mihai Morar.

Două zile în Timişoara

Caravana "X Factor" îi va asculta pe concurenţii selectaţi în prima fază a audiţiilor. Publicul va putea să îi vadă pe cei talentaţi şi să îi susţină. Accesul în sala de la Filarmonica Banatul se va face de la ora 11.00. Cei dornici să participe la audiţii pot să se înscrie pe site-ul competiţiei: www.xfactor.a1.ro.

După Timişoara, urmează Cluj şi Constanţa. Ardelenii sunt aşteptaţi pe 9 şi 10 iulie la Casa de Cultură a Studenţilor, iar dobrogenii pe 16 şi 17 iulie la Casa de Cultură a Sindicatelor. La Iaşi, juriul "X Factor" se va afla pe 23 şi 24 iulie, la Casa de Cultură a Studenţilor, iar în Bucureşti audiţiile cu juriul vor avea loc de pe 30 iulie pe 2 august, la Sala Palatului.

Ne puteți urmări și pe Google News