Piaţa neagră a tutunului, redusă la jumătate. Cât a câştigat bugetul
- Raluca Florescu
- 22 iunie 2011, 19:37
Piaţa neagră a ţigaretelor s-a redus la jumătate de la începutul anului, ajungând să reprezinte 11,8% din total, faţă de 22,5% la începutul anului, conform datelor companiei de cercetare Novel, pe luna mai.
În ianuarie 2010, contrabanda atinsese un maxim istoric de 36,2%, consecinţă a cresterilor masive ale accizei la tigarete. Ulterior, comertul ilegal cu ţigarete a intrat pe un trend descendent: în ianuarie 2011 se situa la 22,5% din piaţă, iar în martie 2011 scăzuse la sub 15%.
Potrivit studiului, un punct procentual recuperat de piaţa legală din contrabandă reprezintă încasări la bugetul de stat de circa 30 milioane de euro. Scăderea cu peste 10 puncte a evaziunii, de la începutul anului, înseamnă așadar circa 300 de milioane de euro la veniturile bugetare.
Specialiştii Novel sunt de părere că strategia de combatere a contrabandei şi evaziunii fiscale, precum şi schimbările legislative apărute în ultimul timp au permis reducerea evaziunii.
"Pentru industria tutunului, scăderea pieţei negre înseamnă revigorarea volumelor de vânzări legale. Acesta este un aspect pozitiv, mai ales în actualul context în care companiile producătoare de ţigarete se confruntă cu reglementări din ce în mai dure", a declarat Gilda Lazăr, director corporate Affairs & Communications, JTI România.
Următorii paşi în lupta împotriva evaziunii
Potrivit jucătorilor din domeniu, reducerea în continuare a evaziunii se poate realiza prin clarificarea situaţiei existente la frontiera internă, cu Ungaria şi Bulgaria, unde nu mai există puncte de control vamal.
Nu în ultimul rând, mijlocul de transport folosit pentru contrabandă ar trebui să poată fi confiscat, chiar dacă nu a fost modificat din punct de vedere tehnic pentru stocarea produselor aduse în ţară ilegal, potrivit datelor Novel.
Totodată, este necesar ca piaţa legală a ţigaretelor să nu fie sabotată prin reglementări insuficient analizate, cum ar fi renuntarea la scanarea mijloacelor de transport, mai precis abrogarea Ordinului 5300 al ANV.
Pe de altă parte, unul din elementele care sabotează reducerea evaziunii este comercializarea ţigaretelor confiscate. Potrivit jucătorilor de pe piața țigaretelor, în nicio ţară membră a Uniunii Europene un sunt valorificate ţigaretele confiscate. Aceasta întrucât dacă s-ar proceda astfel, s-ar încălca drepturile de proprietate intelectuală ale producătorilor legali, care plătesc taxe, asupra mărcilor lor, mărci pe care statul nu le poate comercializa dacă nu deţine franciză.