Cartel "Alfa": deficienţele legislative vor împiedica plata pensiilor private

Cartel "Alfa": deficienţele legislative vor împiedica plata pensiilor private

Confederaţia sindicală le-a transmis astăzi premierului Emil Boc şi ministrului Muncii, Sebastian Lăzăroiu, o scrisoare deschisă prin care solicită o soluţie pentru problema pensiilor.

Celor doi li se reaminteşte faptul că Legea nr. 411 din 2004 privind fondurile de pensii administrate privat, cu modificările şi completările ulterioare, prevede, la Art. 154, aprobarea prin lege specială a procedurii de plată a pensiilor în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a actului normativ. Conform Art. 155, Legea nr. 411 din 2004 a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2006.  ”Neaprobarea legii speciale în termenul prevăzut legal aduce atingere intereselor celor aproape cinci milioane de participanţi în cadrul fondurilor obligatorii de pensii”, arată reprezentanţii confederaţiei sindicale în scrisoarea deschisă. Soluțiile sindicaliștilor Potrivit reprezentanţilor confederaţiei, majoritatea administratorilor nu şi-au mai îndeplinit această obligaţie legală în ultimii doi ani şi nu au fost sancționaţi de către Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.  „Absenţa legii speciale privind plata pensiilor îi privează pe aceştia de dreptul conferit de lege, acela de a opta pentru plata unei pensii”, se arată în scrisoarea confederaţiei. În consecinţă, Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa” i-a solicitat primului ministru ca, în baza prerogativelor legale de care dispune, să ia măsurile necesare pentru începerea consultărilor cu partenerii sociali pentru elaborarea proiectului de lege privind plata pensiilor şi transmiterea acestuia spre dezbatere în regim de urgenţă Parlamentului României.

Ne puteți urmări și pe Google News