Ponta nu mai are decât un senator şi un deputat la Olt. Frunzulică, după Toma la UNPR
- Marius Vulpe
- 16 iunie 2011, 14:01
PSD aproape că a rămas fără parlamentari în judeţul Olt. Liderii de grup social-democraţi din cele două camere legislative se mai pot baza doar pe senatorul Dan Şova şi deputatul Florin Iordache. Un alt deputat, Doru Frunzulică a luat drumul deja bătătorit de senatorul Ion Toma şi deputatul Valeriu Steriu şi s-a înscris în UNPR. Un alt deputat, Marin Bobeş a dat social-democraţia pe democrat-liberalismul celor din PDL. Prin noua achiziţie, UNPR dispune acum de 28 de parlamentari, din care 16 deputaţi.
Doru Frunzulică, deputat de Olt, ales în colegiul uninominal 7, s-a înscris în UNPR şi va activa, din data de 16 iunie 2011, în cadrul grupului Uniunii Naţionale pentru Progresul României din Camera Deputaţilor se arată într-un comunicat al acestei formaţiuni.
Fostul social democrat Doru Frunzulică este membru al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională din Camera Deputaţilor şi membru în Comisia Comună specială a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea pachetului de legi privind siguranţa naţională.
Deputatul UNPR este doctor în economie şi şi-a desfăşurat activitatea ca diplomat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe între 1990 şi 1996 şi a ocupat funcţia de secretar de stat în Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în perioada 2004 - 2005.