Atacantul român Gigel Bucur a adus victoria formaţiei Kuban Krasnodar, cu scorul de 3-2, în faţa rivalei din prima ligă a Rusiei, Amkar Perm, iar echipa lui Dan Petrescu se menţine la un punct distanţă de primul loc în clasament.
Oaspeţii din Perm au condus de două ori, după golurile marcate de Belorukov şi Burmistrov, însă un alt jucător care a evoluat în Liga I, ivorianul Lacina Traore, a reuşit să egaleze de fiecare dată. Prin cele două reuşite de astăzi, atacantul a ajuns la cota 5 în clasamentul golgheterilor. Golul decisiv a fost marcat de Bucur, pe care Dan Petrescu l-a avut elev şi la Sportul Studenţesc, a dat lovitura decisivă când mai erau de jucat doar trei minute, după o pasă a aceluiaşi Traore.
Dacian Varga a fost titular la Kuban şi a fost schimbat în minutul 85, în timp ce Gigel Bucur a intrat pe teren în minutul 58. În urma victoriei de azi, formaţia din Krasnodar, nou-promovată în prima ligă din Rusia, ocupă locul trei în clasament, la un singur punct în urma liderului ŢSKA Moscova, care are însă un meci mai puţin disputat.