A murit Sammy Ofer - cel mai bogat israelian, născut în România

A murit Sammy Ofer - cel mai bogat israelian, născut în România

Magnatul israelian Sammy Ofer, în vârstă de 89 de ani, născut în România, a murit astăzi la domiciliul său din Israel, a anunţat presa de la Tel Aviv, citată de ziarul Le Monde.

Deţinător al conglomeratului Ofer, implicat într-un scandal  comercial cu Iranul, afaceristul israelian deţinea o avere estimată la 10 miliarde de dolari. Potrivit Forbes, Sammy Ofer este cel mai bogat om din Israel şi al 79-lea cel mai bogat om din lume.

Ofer era un inamic declarat al statului evreu. Statele Unite ale Americii au trecut concernul Ofer pe lista neagră, deoarece ar fi făcut afaceri cu o companie iraniană de stat, IRISL (Islamic Republic of Iran Shipping Lines), căreia i-ar fi vândut un vapor de 8,6 milioane dolari.

De asemenea, cel puţin 13 petroliere ale grupului Ofer ar fi ancorat în ultimii zece ani, în apele Iranului, notează Agerpres. La doi ani, a plecat din România în Orientul Mijlociu

Ofer s-a născut în România, dar la vârsta de doi ani, în 1924, a plecat împreună cu familia sa în Orientul Mijlociu, odată cu Mandatul britanic pentru Palestina, care legaliza administraţia britanică în două arii administrative, Palestina şi Transiordania. În Al Doilea Război Mondial, Sammy Ofer s-a înrolat în marina britanică. A participat, ca membru al trupelor israeliene, şi la războiului arabo-israelian din 1948.

După acest război, a intrat în afaceri. A fost agent portuar mai întâi, apoi, în 1950, a cumpărat primul său vas. Averea sa a crescut rapid, iar, împreună cu fratele Yuli, a construit una dintre cele mai mari companii private de transport maritim, evaluată de Forbes la aproximativ 2 miliarde de lire sterline.

Afaceri în România În urmă cu două săptămâni, fiul magnatului, Eyal Ofer, a încheiat un contract cu şantierul naval Daewoo Mangalia pentru construcţia a patru nave. Potrivit Capital, investiţia e estimată la 400 de milioane de dolari, cu opţiunea de suplimentare cu patru nave.

Ne puteți urmări și pe Google News